22.7 C
Reșița
duminică, iulie 3, 2022

Elevii care au terminat liceul pot lua indemnizație de șomaj

Elevii care au terminat liceul pot lua indemnizație de șomaj de 262 de lei pe lună, indiferent dacă dau sau nu Bacalaureatul, pentru 6 luni sau până când își găsesc un loc de muncă.

Elevii care au absolvit liceul în această perioadă și care au minimum 16 ani pot solicita o indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, adică 262 de lei pe lună, potrivit unui comunicat dat vineri de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București.
Pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, tinerii absolvenți ai promoției acestui an ai instituțiilor de învățământ trebuie să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă din raza căreia își au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană care își caută activ un loc de muncă, se menționează în comunicatul AMOFM.

Indemnizația de șomaj de care ar beneficia absolvenții reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, conform sursei citate. Absolvenții vor primi 262 de lei pe lună.
Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii; în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special; liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii”.

Citește și :Indemnizația de șomaj se va majora

Indemnizația de șomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii; perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării; – informare și consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională.

În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat; termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor; stabilită prin reglementările normative în vigoare.

SURSA : bucuresti.anofm.ro

Din aceeași categorie

Stați conectați

971FaniÎmi place
spot_img

Ultimele articole

%d blogeri au apreciat: