Ecologizare la Moldovă Nouă
Ecologizare la Moldovă Nouă. Săptămâna trecută, zeci de voluntari din cadrul instituțiilor publice, private, ONG-urilor coordonați de echipe din cadrul Primăriei Moldova Nouă au participat la ecologizarea zonelor afectate de deșeuri de pe raza orașului de la malul Dunării.
Întregul demers a fost în strânsă legătură cu acțiunea de igienizare demarată la nivel național de către Asociația ,,Let’s Do it, Romania!”. Acțiunea a fost realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române, Romsilva.
„Acțiunea de ecologizare demarată în mai multe puncte-cheie ale orașului Moldova Nouă (piața de cereale Moldova Nouă – zona fostei Delphi Packard, până la intersecția cu DN 57, spre localitatea Coronini -, zona Iagodăriei, zona minieră Florimunda, zona Parcului Eolian (Cabana Dunărea Moldova Nouă), faleza Dunării Moldova Nouă, piața agroalimentară Moldova Nouă, parcurile de pe raza UAT Moldova Nouă) s-a dovedit a fi bine-venită… Deși n-ar fi trebuit să fie totul așa. Asta dacă unii cetățeni ar înțelege să depoziteze deșeurile în locurile special amenajate, nicicum la voia întâmplării”, este mesajul transmis de Primăria Moldova Nouă.
Citește și: Moldova Nouă a fost sărbătorită la „Excepțional!”… de către Primărie
În doar câteva ore, voluntarii participanți la evenimentul dedicat Zilei de Curățenie Națională au reușit să adune aproximativ 11 metri cubi de deșeuri, dintre care un metru cub de plastic și 9,5 metri cubi – deșeuri menajere.
sursa foto și text: PrimăriaMoldovaNouă.ro