Dumitru Rujan și Marian Corduneanu implicați activ în dezvoltarea fotbalului juvenil la Caransebeș
Dumitru Rujan și Marian Corduneanu implicați activ în dezvoltarea fotbalului juvenil la Caransebeș.
Omul de fotbal, Alexandru Silvășan, ne-a vorbit despre proiectul de relansare a fotbalului din municipiul Caransebeș, la care dumnealui a accesat în calitate de proprietar al stadionului CFR din parcul Teiuș.
„După ce am redevenit proprietar pe baza sportivă CFR, domnul Marian Corduneanu împreună cu nea Mitică Matei s-au implicat în proiectul de dezvoltare a fotbalului din Caransebeș, prin Școala Sportivă (nr. Club Sportiv Școlar Caransebeș). Am fost de acord ca Școala Sportivă să-și desfășoară activitatea pe stadionul CFR.
În proiect s-a implicat și domnul deputat Dumitru Rujan cu care am avut nouă întâlniri constructive. Eu îmi doresc să se reașeze activitatea sportivă juvenilă din Caransebeș în primul rând cu noi, cei care suntem proprietarii bazei sportive.
Accesăm cu toată convingerea la proiectul de a readuce fotbalul și sportul din Caransebeș la nivelul la care era o dată în sportul de performanță. Pentru că pe acest teren CFR s-a făcut performanță la nivel național.
Echipa din Caransebeș era în fruntea fotbalului cărășean și nu numai.”
În continuare, Alexandru Silvășan a punctat: „Nu am discutat nimic în jurul echipei de seniori, doar s-au pus bazele relansării fotbalului juvenil. Domnii Dumitru Rujan și Marian Corduneanu vor să facă o academie de fotbal în Caransebeș.
Vor să dezvolte în perspectivă ceea ce produce fotbalul juvenil, o echipă competitivă a cărei finalitate de formare să fie la nivel de seniori. O echipă a Caransebeșului care să activeze cel puțin la nivelul ligii a 3-a.
Este o acțiune a dumnealor pe termen lung la care nu pot să nu particip la un asemenea proiect demn de toată lauda și considerația. Indiferent cum ar fi derulat proiectul, eu le doresc să facă performanță pe această bază sportivă. Eu vin în acest proiect cu tot sufletul, așa cum am fost întotdeauna.
Dumitru Rujan și Marian Corduneanu s-au implicat deja în proiectul lor la Școala Sportivă, unde se văd și rezultatele la nivel de juniori la CSȘ Caransebeș, prin aportul dumnealor atât financiar cât și material.”