Drum lin printre stele, nea Ilie Pătruică!

Drum lin printre stele, nea Ilie Pătruică!
O veste tristă a îndurerat sufletele iubitorilor fotbalului cărășean. În această dimineață, omul de fotbal Ilie Pătruică a plecat într-o lume mai bună la cei 87 de ani împliniți. Anunțul a fost făcut chiar de către un membru al familiei, fiul Dan pe pagina proprie de socializare.

“În această dimineaţă, după o săptămână în care a luptat clipă de clipă pentru viaţă, cu tot ajutorul specialiştilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, tatăl meu, ILIE PĂTRUICĂ, a plecat spre Ceruri. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!” este anunţul postat de Dan Pătruică.

Nea Ilie Pătruică a fost promotorul CSM Reșița, clubul cu cele mai multe secții de sport din istoria grupării din Valea Domanului, 21 la număr. Secția sportivă de suflet al lui nea Ilie Pătruică a fost fotbalul, cu care a avut o promovare în divizia A în anul 1972 ca președinte activ și alte două promovări în calitate de președinte de onoare în anii 1992 și 1997. De altfel până la începutul erei ”Dinel Staicu” în 2002, nea Ilie Pătruică a fost președintele de onoare al rosso-nerilor din Banat.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, nea Ilie Pătruică a fost declarat în 2015 cetățean de onoare al municipiului Reșița.

drum linUna dintre marile dorințe publice ale lui nea Ilie Pătruică era ca numele unor străzi din Reșița, gen „Turturelelor” să le fie rebotezate după numele marilor sportivi reșițeni.

Dumnezeu să te odihnească-n pace, nea Ilie!

foto: pagina titlu: AJF Caraș-Severin

Lasă un răspuns