Doru Iustin Cîrdei: „Ne preocupă reactualizarea Planului Urbanistic General al comunei Zăvoi”

Doru Iustin Cârdei, primarul comunei Zăvoi, a prezentat o parte din #realizările unității administrativ teritoriale de pe Valea Bistrei. Acestea sunt cuprinse în BILANȚUL PRIMULUI AN DE ACTIVITATE, DIN MANDATUL 2020-2024.

Este vorba de partea legată de „Reactualizare Plan Urbanistic General, Comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin”. Proiectul este finanțat din fonduri guvernamentale, județene și locale. Cota de participare cărășană este asigurată din sume alocate de la bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin și de la bugetul local al comunei Zăvoi.
„În prezent, proiectul este finalizat. Se află în etapa de evaluare în vederea obținerii aprobărilor, avizelor și acordurilor din partea instituțiilor și autorităților competente”, a precizat Doru Iustin Cîrdei.

Primarul Doru Cîrdei ne-a mai vorbit și despre proiecte începute în acest mandat și aflate în derulare. Sau chiar de contracte de finanțare semnate în acest mandat.

Doru Cîrdei - cadastru

Unul dintre acestea este  „Înregistrarea sistematică în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor situate în comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin”.
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 11. “Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru și cartea funciară”. Proiectul face parte din etapa a III-a a proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Citește și: Doru Iustin Cîrdei: „Proiectele pentru modernizarea comunei Zăvoi sunt în derulare”

„Proiectul se află în derulare. În prezent se execută lucrările de măsurare a imobilelor. Se urmărește identificarea acestora, realizarea planurilor de delimitare și amplasament și atribuirii de numere cadastrale noi. Aceste lucrări vor sta la baza înscrierii în noile cărți funciare. Dumnezeu să fie cu noi cu toți!”, a mai precizat Doru Cîrdei.

Lasă un răspuns