Donații logistice din Elveția pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița
Spitalul Județean de Urgență Reșița a primit vineri, 26 februarie, prin bunăvoința Crucii Roșii Caraș-Severin, primul transport dintre cele două care reprezintă donația celei mai mari asociații umanitare elvețiene, constând în mobilier de uz medical (dulapuri, etajere, fișiere, scaune, noptiere, paturi) și echipamente vestimentare medicale.
„Managerul unității sanitare, Alina Stancovici, mulțumește organizației umanitare, aflată mereu alături de spital și comunitate, directorului medical al SJUR, dr. Emil Bunda, dedicat și implicat, precum și Centrului Universitar din Reșița al Universității Babeș-Bolyai, care a preluat în custodie donația, până la repartizarea pe secțiile spitalului”, se precizează în comunicatul de presă al compartiemtului Relații Publice a Spitalului Județean Caraș-Severin.
sursa foto și text: SJU Reșița