Doi Eroi ai Marii Uniri -Episcopul Miron Cristea și Cardinalul Iuliu Hossu, ce nu pot fi uitați.
Miron Cristea pe 3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului. A fost înscăunat la 8 mai 1910. Din această poziţie, Miron Cristea a susţinut puternic învăţământul confesional românesc din Banat. De asemenea, rolul său în înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918 este absolut remarcabil. A fost unul dintre cei mai însemnaţi lideri ai românilor transilvăneni.
Începând cu data de 8 noiembrie 1918, Miron Cristea, în calitatea de Episcop de Caransebeş, a hotărât să nu mai fie pomenit în bisericile din eparhia sa numele împăratului Frantz Joseph. Preoții se rugau „pentru înalta noastră ocârmuire națională” și „pentru Marele Sfat al națiunii române”.
A participat, apoi, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. S-a aflat în fruntea delegaţiei românilor bănăţeni. În faţa acesteia, Miron Cristea a înălțat o rugăciune. Una care „a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor de față”, aşa cum se afirma în presa vremii.
După citirea proclamației de Unire de la Alba Iulia, Episcopul Miron Cristea a ținut o înflăcărată cuvântare „Măritei Nații Române”, în care a afirmat: „idealul fiecărui popor ce locuiește pe un teritoriu compact trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea alte dorințe. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vom putea răzbi… Oricât de tare ar fi zidul Carpaților, care, până acum, ne-a despărțit de frații noștri… ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și n-avem lipsă să retezăm Carpații , căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima românismului…”.
A fost apoi şi membru al delegaţiei românilor transilvăneni care a prezentat actul Unirii la Bucureşti, în 14 decembrie 1918, alături de Episcopul unit de Gherla, Iuliu Hossu. Ei au fost prezenţi la istoricul moment de înmânare către regele Ferdinand al Actului Unirii.
La 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. În acelaşi an a fost aprobat şi statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române.
Alături de cardinalul Iuliu Hossu, Miron Cristea a deschis ușa viitorului unui stat tânăr si modern.
Povestea jertfelnică a lui Iuliu Hossu se contura pe 3 martie 1917. Pe când încă era preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit Episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu. Numirea a fost confirmată de Papa Benedict al XV-lea în data de 17 aprilie 1917. Hirotonirea episcopală a avut loc în data de 4 decembrie 1917.
„Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să audă ce auziți voi și nu au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite că aud”, spunea episcopul Iuliu Hossu.
Stâlp al societății românești al anului 1918, denumit și Episcopul Unirii, Iuliu Hossu, se cuvine a tălmăcii Moștenitorilor României un moment de reculegere și recunoștință în memoria sa.
Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 Decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, în fața a 100.000 de români, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.
Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu Episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Avea numai 32 de ani. Un moment simbolic, care marca dorința tuturor românilor de a trăi uniți, indiferent de confesiune.
Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea, alături de alți doi fruntași ardeleni, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș au dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia. Declarația a fost înmânată regelui Ferdinand I al Românilor. În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, s-a pronunțat împotriva revizuirii frontierelor de stat. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române.
Cu un an înainte de a se stinge, Papa îl invită la Roma ca să îi confere titlul de cardinal. Iuliu Hossu refuză fiindcă se temea că nu s-ar mai fi putut întoarce în ţară. Ca să-l protejeze, Papa l-a numit cardinal în secret, „in pectore”, distincţie despre care s-a aflat la trei ani de la moartea lui Hossu, în 1973. Abia atunci s-a aflat că Iuliu Hossu a fost numit cardinal, primul cardinal al românilor.
Cardinalul Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970 la Spitalul Colentina din București, atunci a rostit: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.
Iuliu Hossu a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, deținut politic, cardinal, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.
