Doi cetățeni indieni implicați în traficul de migranţi! Unul dintre ei a vrut să „spele putina” fiind arestat la domiciliu!
Doi cetățeni indieni au fost implicați în traficul de migranţi. Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiş și al Sectorului P.F. Lunga, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au reținut mai mulți cetăţeni din India, implicați în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi.
Astfel, de la sfârșitul lunii februarie, polițiștii de frontieră, coordonați de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au derulat un complex de măsuri informativ-operative, în vederea reținerii unor persoane care ar avea în preocupare traficul de migranți. Pe timpul investigaţiilor derulate, s-a stabilit că cei în cauză, cetăţeni din India, adăposteau în diferite locații conaționali pe care apoi îi ajutau să treacă ilegal frontiera.
Doi cetățeni indieni au „picat” la verificări
În data de 26 februarie 2022, în urma unor acțiuni preventive, au fost opriți și legitimați în municipiul Timişoara, doi cetățeni din India. Aceștia nu își justificau prezenta în zonă, fapt pentru care au fost conduși la sediul ITPF Timişoara pentru verificări.
În continuarea cercetărilor, în data de 27 februarie 2022, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Timiş au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiş, la un imobil din municipiul Timişoara.
Pe timpul percheziției efectuate au fost descoperite adăpostite în imobil un număr de 15 persoane cetățeni din India, parte dintre ei cu documente temporare de identitate pentru solicitanții de azil.
A fugit din arest la domiciliu pe …fâșie
În urma investigațiilor efectuate și a audierii celor în cauză, a rezultat faptul că două persoane, K.A. şi S.J., cetăţeni indieni, au închiriat imobilul din municipiul Timișoara. Scopul era de a adăposti conaţionali şi de a-i ajuta să treacă ilegal frontiera. Cei doi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi. Față de K.A., cetățean indian, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Pentru S.J., s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 zile.
Câteva zile mai târziu, la data de 06 martie 2022, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Lunga au depistat pe DN 59 C, între localitatea Teremia Mare și Comloșu Mare, trei persoane, doi adulți şi un minor, care se deplasau spre linia de frontieră. Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că una dintre persoane este chiar S.J. Acesta a încercat să treacă ilegal frontiera în scopul sustragerii de la tragere la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative privative de libertate. Pe numele lui era emisă măsura arestului la domiciliu.
Persoana în cauză a fost preluată de polițiștii din cadrul I.P.J. Timiş. În data de 08 martie 2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
sursa foto: Poliția de Frontieră (arhivă)