Director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman va petrece forțat Anul Nou la domiciliu!
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1014/VIII/3 din 27 octombrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului
IORGA DRAGOȘ ADRIAN, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Bucureşti-Ilfov (instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită (două fapte ambele în formă continuată),
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (două fapte).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoș Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi „ajutat” două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și a răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București-Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.). În schimbul acestor „servicii” inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data finalizării proiectului, aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.
Conform „înțelegerii” menționate anterior, în perioada martie 2021 – octombrie 2023, inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată să dispună confiscarea extinsă asupra sumelor de 10.000 dolari, 11.000 euro, 174 600 lei, cât și a cantității de 62,5 g lingouri din metal galben, ce pare a fi aur, ridicate de la inculpatul Iorga Dragoș Adrian.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019” – BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok