Deputatul PNL, Jaro Marșalic: „Am reușit să adoptăm 29 de proiecte liberale ceea ce duce la un total de 175 de legi liberale adoptate și intrate în vigoare în legislatura 2020-2024”
Deputatul PNL, Jaro Marșalic, a prezentat public o sinteză a inițiativelor legislative a Grupului Parlamentar PNL pe care-l consideră campion la legile adoptate privind digitalizarea, precum și combaterea traficului și consumului de droguri.
Deputatul PNL, Jaro Marșalic: „Am reușit să adoptăm 29 de proiecte liberale ceea ce duce la un total de 175 de legi liberale adoptate și intrate în vigoare în legislatura 2020-2024”
„Stimate colege și stimați colegi,
Grupul Parlamentar PNL este campion la legile adoptate privind combaterea traficului și consumului droguri (3 legi adoptate în sesiunea abia încheiată – Legea nr.58/2024, Legea nr.61/2024, Plx 164/2024) și la digitalizare (2 acte normative în sesiunea încheiată în iunie și 12 legi în întreaga legislatură – Legea nr.267/2021, Legea nr.270/2021, Legea nr.180/2022, Legea nr.182/2022, Legea nr.242/2022, Legea nr.265/2022, Legea nr.3/2023, Legea nr.351/2023, Legea nr.380/2023, Legea nr.87/2024, Legea nr.214/2024, PLx 701/2024) care au schimbat implicarea statului în combaterea traficului și consumului de droguri cât și interacțiunea dintre cetățean și stat prin digitalizarea procedurilor administrative (măsuri implementate, exemple: firmă înființată online în 3 zile, plăți extinse de taxe/impozite realizate online, permis obținut online, documente administrative semnate online, etc, tichete de vacanță utilizate în format electronic toate sunt consecințe ale acțiunii liberale la nivel legislativ).
Citește și: Parlamentarii PNL Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela împreună cu deputații Jaro Marșalic și Dumitru Rujan, aduc bani în sănătate!
În această sesiune (februarie – iunie 2024) am reușit să adoptăm 29 de proiecte liberale ceea ce duce la un total de 175 de legi liberale adoptate și intrate în vigoare în legislatura 2020-2024.
Este o performanță care situează Grupul Parlamentar PNL în fruntea activității parlamentare din această legislatură.
Mulțumiri drage și dragi colegi pentru dedicare și implicare în procesul legislativ!” – deputat PNL Caraș-Severin, Jaro Marșalic.