Deputatul PNL Caraș Severin Jaro Marșalic are vești bune pentru tineri: 1974 de tineri români vor călători gratuit în Europa cu ajutorul permiselor oferite prin programul DiscoverEU.
”Cei care au fost selectați vor putea călători în Europa timp de până la 30 de zile în perioada 1 martie 2024 – 31 mai 2025. Deplasările se vor efectua în principal cu trenul.
11.600 de tineri români au beneficiat, până în prezent, de călătorii gratuite în Europa. Călătoriile s-au efectuat prin intermediul acestui program, iar unii dintre tineri fiind cărășeni.
Această rundă este dedicată tinerilor născuți în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005 în țări ale Uniunii Europene. În cadrul acestei runde s-au înscris în total 144 038 de tineri, dintre care 36 318 au fost selectați.
DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene prin care cetățenii UE care au peste 18 ani au oportunitatea de a călători de-a lungul Europei. DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+.
Inițiativa a fost lansată în 2018 și au fost oferite 284.000 de permise gratuite. 72 % dintre candidați au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor de reședință”, precizează deputatul liberal.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok