Deputații liberali din Caraș-Severin au aprobat noi majorări salariale pentru sectorul public
Deputații liberali din Caraș-Severin au aprobat noi majorări salariale pentru sectorul public. Deputații liberali din Caraș-Severin, Jaro Norbert Marșalic, respectiv Dumitru Rujan au votat pentru adoptarea Legii pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017. Aceasta se referă la salarizarea personalului plătit din fonduri publice! Bani în plus pentru cei care se ocupă de educația copiilor noștri, dar și pentru alți români.
Drept urmare: ”Personalul didactic care îndeplinește funcţia de diriginte, profesor, antrenor grupa de performanţă din cadrul cluburilor sportive şcolare sau cluburilor sportive universitare, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţămânul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază”, a precizat Jaro Marșalic.
Totodată, începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară şi indemnizaţiile lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.
Citește și: Jaro Marșalic: „Am votat creșterea alocației de hrană în unitățile sanitare publice”
”Începând cu data de 1 iulie 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iunie 2022, cuantumul brutal salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cele din luna iunie 2022”, a completat și Dumitru Rujan.