Daniel Surdu: „Caraș-Severinul este pe lista priorităților financiare”
Daniel Surdu: „Caraș-Severinul este pe lista priorităților financiare”. Caraș-Severinul pe lista priorităților finaciare, afirmă liberalul Daniel Surdu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Mai precis, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (#MDLPA) a virat vineri, 28 octombrie 2022, pentru UAT-urile din Județul Caraș-Severin suma de 13.268.307,83 lei. Aceasta prevede pentru finanțări ale obiectivelor de #investiții realizate prin Programul Operațional Regional (#POR) și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (#PNDL) etapa 1 și 2.
Situația plăților efectuate este:
Pentru programul POR, a fost decontată finanțarea investițiilor implementate de Consiliul Județean Caraș-Severin în sumă de 125.063,19 lei.
Pentru Etapa 1 a PNDL, a fost decontată finanțarea investițiilor implementate în județul Caraș-Severin, în sumă de 1.449.429,71 lei, astfel:
– Băuțar – 465.865,37 lei.
– Berzasca – 655.944,34 lei.
– Domașnea – 327.620,00 lei.
Pentru Etapa 2 a PNDL, suma totală decontată este de 11.693.814,93 lei, iar finanțările pe UAT-uri sunt defalcate astfel:
– Băuțar – 1.358.013,71 lei.
– Berzovia -57.715,00 lei.
– Brebu – 1.609.587,59 lei.
– Buchin – 200.463,16 lei.
– Ciudanovița – 1.842.326,60 lei.
– Constantin Daicoviciu – 2.573.535,33 lei.
– Fârliug – 1.403.229,84 lei.
– Marga – 148.121,64 lei.
– Pojejena – 20.244,18 lei.
– Văliug – 231.840,43 lei.
– Vermeş – 470.844,63 lei.
– Zăvoi – 1.777.892,82 lei.
Citește și: Daniel Surdu, secretar de stat în MDLPA: ‘’Proiecte majore pentru Caraș-Severin aprobate prin Planul Național de Redresare și Reziliență’’
Întreaga situație a plăților este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link https://mdlpa.ro/pages/plati.
Partidul Național nu lasă pe nimeni în urmă.