Daniel Danu: „Administrația locală din Anina face demersuri pentru dezvoltarea orașului”

Daniel Danu: „Administrația locală din Anina face demersuri pentru dezvoltarea orașului”
Daniel Danu: „Administrația locală din Anina face demersuri pentru dezvoltarea orașului”. Primăria orașului Anina este extrem de activă în atragerea de fonduri europene sau guvernamentale pentru dezvoltarea orașului. Recent, unitatea administrativ teritorială Anina a deschis front de lucru pentru zece proiecte care au fost depune spre finanțare.

„Administrația locală din Anina face demersuri pentru dezvoltarea orașului. Sunt în lucru zece proiecte care vizează infrastructura legată de străzi, drumuri, alei pietonale, iluminatul public stradal. În obiectivele noastre sunt cuprinse și reabilitări termice prin eficientizare energetică, transport public electric, dezvoltarea rețelei de gaze naturale, realizare sistem de monitorizare și supraveghere video. Am prezentat cu transparență detaliat pe fiecare proiect din cele zece, ceea ce ne-am propus să construim în orașul nostru”, a precizat Daniel Danu, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Anina.

Anina Primăria Orașului Anina - locuri de joacă Anina -3

Majoritatea proiectelor accesate de UAT Anina fac obiectul Planului Național de Redresare și Reziliență, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Alte două proiecte sunt finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu. Cinci proiecte fac obiectul programului Anghel Saligny.

Se execută lucrări de asfaltare pe străzile Colonia I, Vulpilor și Vulturilor 

Până la trecerea următorului nivel de executare al proiectelor, Daniel Danu a mai precizat că sunt în execuție lucrările specifice la asfaltarea străzilor Colonia I, Vulturilor și Vulpilor. Se execută lucrări de frezarea a stratului de bază și urmează să se facă asfaltarea propriu-zisă prin stratul de uzură.

Administrația publică locală a orașului Anina se lovește și de birocrația aferentă post decembristă. În cazul proiectului „Modernizare iluminat public stradal în orașul Anina” există depusă o contestație de către una dintre firmele perdante la licitație. . Proiectul are o valoare de 1.300.000,00 lei. Finanțarea este asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Citește și: Anina este un oraș de 10 … proiecte de dezvoltare

„În speța proiectului iluminatului public stradal s-a desemnat câștigătorul la licitație. A fost depusă însă o contestație și acum este rol la Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Noi așteptăm decizia CNSC ca să semnăm contractul”, a declarat Daniel Danu.

Lasă un răspuns