Dalboșetul și Șopotul Vechi la răscruce după 12 ani: Maria Spausta sau mereu aceeași …?!
Cetățenii satelor Dalboșet respectiv Șopotu-Vechi, se află în postura de a decide pentru viitorii 4 ani, între Maria Spausta susținută de echipa PNL sau să „meargă” pe mână moartă în continuare, vechea administrație condusă în colaborare de ceilalți candidați.
De ce Maria Spausta?!
Răspunsul este foarte simplu! Schimbarea în bine, vine cum a venit întotdeauna numai de la o conducere liberală. Maria Spausta este fiica satului și de aceea își dorește să aducă Dalboșețul și Șopotul Vechi în fruntea localităților din Valea Almăjului. Nu-și dorește să vină în fruntea administrației locale fără să cunoască problemele comunității și de aceea are proiecte pentru rezolvarea lor, întocmai și la timp.
Maria Spausta este absolventă a Liceului General Dragalina din Oravița și a școlii postliceale cu profilul contabilitate – finanțe bănci. Are o vechime în muncă de 33 de ani, în care nu a ars etapele, a fost pe rând, contabil, șef birou financiar, director comercial, iar în prezent este administrator firmă. Știe să să fie un bun manager, dar înțelege în același rând și problemele oamenilor. În concluzie, ca viitor primar va putea să gestioneze cât mai eficient banii publici în folosul cetățeniilor.
Maria Spausta a mers pe linia dezvoltării mediului privat în economie, iar în anul 2011 a înființat, în Dalboșeț, o unitate comercială cu 10 angajați. Succesul în firma sa se bazează pe comunicare, multă muncă în echipă și implicare maximă. De asemenea, a fost întotdeauna alături de cei aflați în nevoie: copii, bătrâni, bolnavi, ajutându-i în mod dezinteresat.
Va putea candidatul PNL Maria Spausta să își onoreze promisiunile făcute? DA, deoarece este sprijinită de personalități locale de prestigiu, precum: profesor universitar doctor Sorin Pescariu, Directorul Spitalului de copii ‘Luis Țurcanu” din Timișoara, medic Andrei Gheorghe Zeno, medic Nicu Bratosin – viitor consilier județean din partea PNL, doctorand Inginer Cătălin Iapă – actualul ministru secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Administrației și Dezvoltării,
dar mai ales de întreaga conducere PNL Caraș-Severin, formată din oameni pe care îi recomandă succesul dobândit în postura în care se află în prezent: Ministrul Afacerilor Interne – Marcel Vela, Romeo Dunca – viitorul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și în același timp un prosper om de afaceri, asemenea primarului municipiului Reșița, Ioan Popa.
Echipa PNL, formată preponderent din tineri ambițioși, este alături de Maria Spausta în acest proiect de dezvoltare sănătoasă a comunității.
Tineri și bine organizați au desfășurat o campanie frumoasă, în care au reușit să ducă ideile și gândurile lor în casele cetățeniilor, câteva dintre acestea fiind:
– cheltuirea cu folos și transparență a banului public;
– atragerea maximă a tuturor banilor europeni existenți din toate platformele de dezvoltare rurală;
– curățenia exemplară a celor două localități;
– întreținerea și amenajarea drumurilor agricole și forestiere;
– consultarea în permanență cu specialiști din domeniul agriculturii pe problemele anuale;
– aducerea la cunoștință a deciziilor de interes public prin adunări cu cetățenii în ședințe informative/consultative.
Cu toate că mai sus am prezentat un candidat cinstit, corect și cu sufletul curat, nu aceeași părere o au cetățenii despre ceilalți doi candidați. Aceștia au făcut „echipă bună” în ultimii 12 ani, timp în care nu a existat nici o reclamație din partea contabilului Florin Curița la adresa primarului Băcilă Sorin, care se pare că mai mult vrea să îi cedeze locul, fiind total absent în această campanie.
Nu s-a reclamat nici o vânzare a utilajelor primăriei, lucru cunoscut de candidatul Curiță Florin, utilaje ce au dispărut pur si simplu din patrimoniul primăriei. Este vorba de un buldozer, de o vidanjă, o mașină cu scară și două mașini basculante.
Mai mult decât atât, singurul utilaj ce mai există și anume buldoexcavatorul este ținut nefuncțional, probabil cu scopul de a fi vândut și acesta într-o bună zi.
La fel a dispărut și tot ce se află în interiorul centrului de afaceri Barz, un proiect construit cu suma de 294.000 euro, locul unde candidatul Curița desfășura activități și partide relaxante de poker.
Privind cu atenție la programul electoral al candidatului Curița Florin, ne dăm seama că acesta nu îi aparține, deoarece dânsul nu are capacitatea să scrie așa ceva, asemenea cum nu a avut capacitatea să țină contabilitatea comunei, necesar fiind ca primăria să plătească pe lângă salariul lui ți o firmă de contabilitate care să îi facă treaba, iar colac peste pupăză, această firmă aparține chiar nașului său.
Oare acest lucru nu a fost cunoscut și acceptat tacit de către primar? Mai există vreo îndoială că cei doi nu au format echipa care a condus primăria ca pe o afacere proprie?!
Tot în această echipă restrânsă care a decis totul în primărie, au întârziat depunerea documentației proiectului în valoare de 2,3 milioane de euro, pentru care primăria a accesat un credit imens! Din cauza întârzierilor nejustificate la plata ratelor scadente, acest credit a depășit perioada returnării integrale a împrumutului la scadența asumată, cu aproximativ 25 de luni, fapt care a dus la plata unei penalități pe dobândă, imposibil de recuperat în valoare de aproximativ 70 000 lei. Sunt bani din bugetul local, care puteau fi folosiți în alte scopuri, dacă nu exista această crasă incompetent la nivelul administrativ.
Pe lângă toate acestea și multe altele, actualul primar mai are pretenția să fie ales de cetățenii comunei, când nu a fost capabil timp de 12 ani de zile să atragă măcar un singur proiect direct din bani europeni, ținând cont că bugetul local este atât de mic încât nu reușește să susțină nici măcar salariile angajaților.
Din păcate, aceasta este doar o mică parte din modalitatea în care a fost condusă Primăria Dalboșeț de echipa formată din cei doi candidați în această perioadă de stagnare totală a dezvoltării, evoluției și bunăstării comunității locale.
În data de 27 septembrie 2020,cetățenii care doresc cu adevărat să recâștige comuna confiscată de către acești indivizi, vor avea o singură opțiune de vot! Maria Spausta – primar împreună cu echipa PNL Dalboșeț.