DĂ BLOCK AGRESIUNII ONLINE

DĂ BLOCK AGRESIUNII ONLINE
DĂ BLOCK AGRESIUNII ONLINE
Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au participat la o activitate informativ-preventivă. Este vorba de protejarea tinerilor în mediul online. Acțiunea a fost desfășurată recent cu elevi și cadre didactice de la Colegul Național C.D. Loga din municipiul Caransebeș. Activitatea comună  a fost susținută în cadrul proiectului educațional „Block agresiunii online”. Proiectul este inițiat de Asociația CLAR și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Caraș-Severin.
Proiectul, în cadrul căruia s-au alăturat și specialiști de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara, se va desfășura pe o perioadă de 6 luni. 300 de elevi din ciclul liceal și 21 de profesori de la Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș vor participa la sesiuni de informare privind teme ce vizează cunoașterea formelor de agresiune online, criminalitatea în mediul informatic, protecția datelor cu caracter personal, instrumente online anti-bullying, precum și dezvoltarea de comportamente menite să le ofere siguranță tinerilor.

Dă

La activitatea de ieri, prima din cadrul proiectului, care s-a derulat pe parcursul a mai bine de două ore. Au participat 50 de elevi de la clasele a IX-a și cadre didactice din cadrul colegiului. Participanții s-au  implicat activ în discuții.
Citește și: Acțiuni de prevenire a fenomenului de bullying și cyberbulliyng în rândul elevilor caransebeșeni
„Este binecunoscut faptul că pericolele și riscurile la care se expun tinerii pe rețelele de socializare și pe platformele de schimb de mesaje sunt dintre cele mai diverse. Este important ca aceștia să cunoască și să înțeleagă fenomenul. Să vorbească despre problemele pe care le traversează.Să știe cui să ceară ajutor și cum să ofere sprijin. Să prevină sau să pună capăt unor astfel de situații de agresiune informatică. Să folosească în siguranță internetul și avantajele pe care acesta le oferă.
Chiar dacă tehnologia de astăzi facilitează ușurința cu care tinerii pot deveni victime sau agresori, aceștia trebuie să fie conștienți că primul scut împotriva agresiunii online pot fi chiar ei înșiși.” – Alina Beoru, purtătorul de cuvânt la IPJ Caraș-Severin.

Lasă un răspuns