Cum vor putea obține persoanele cu venituri mici tichetele sociale

Cum vor putea obține persoanele cu venituri mici tichetele sociale
Cum vor putea obține persoanele cu venituri mici tichetele sociale. În a doua parte a anului, respectiv din iunie până în decembrie, pensionarii, persoanele cu dizabilități sau familiile cu venituri reduse; ca să numim doar o parte dintre beneficiari; vor putea primi de la stat un ajutor financiar pentru cumpărarea de alimente de bază sau asigurarea de mese calde.

În majoritatea cazurilor, listele cu cei ce vor putea beneficia de acest ajutor de la stat vor fi întocmite de autorități. Tichetele sociale se vor emite pe card și se vor distribui prin poștă.

După cum stabilește OUG 63/2022, apărută marți, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022, persoanele aflate în risc de sărăcie extremă; din cauza creșterii prețurilor din ultima perioadă, vor primi, o dată la două luni; vouchere sociale în valoare de 250 de lei.

Vor putea beneficia de aceste tichete sociale persoanele vulnerabile, respectiv:

  • pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile monoparentale care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
  • persoanele fără adăpost.

De principiu, beneficiarii vor fi identificați de autorități, respectiv în cazul pensionarilor, de către Casa Națională de Pensii Publice/ casele de pensii sectoriale; în timp ce, în cazul celorlalte categorii, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Ca excepție, familiile cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei pot solicita acordarea acestor tichete sociale; prin depunerea unei cereri (modelul urmează să apară odată cu normele) și a unei declarații pe propria răspundere la primăria de domiciliu. În aceste cazuri, primăria este cea care face listele beneficiarilor.

Beneficiarii vor primi tichetele sociale la domiciliu, prin serviciile de poștă. Cele pentru persoanele fără adăpost vor fi trimise la primării; care se vor ocupa de distribuirea lor. Sumele acordate vor putea fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.

Citește și : Trei milioane de români vor beneficia de vouchere pentru mese calde

Beneficiarii vor putea utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai în rețeaua unităților afiliate (lista lor va apărea mai încolo), pe baza actului de identitate. Excepție de la condiția prezentării unui act de identitate o vor face persoanele fără adăpost; care vor fi obligate, în schimb, să prezinte un document eliberat de autoritățile publice locale care să le ateste identitatea.

Lasă un răspuns