Cum poți face analize gratuite chiar dacă laboratoarele îți spun că nu mai au fonduri

Cum poți face analize gratuite chiar dacă laboratoarele îți spun că nu mai au fonduri
Cum poți face analize gratuite chiar dacă laboratoarele îți spun că nu mai au fonduri. Laboratoarele sunt obligate să-ți facă analizele, chiar și când și-au epuizat bugetul alocat de stat pentru luna respectivă. Dacă ai peste 40 de ani, ești asigurat și ai bilet de trimitere de la medicul de familie.  

Pacienții asigurați cu vârsta de 40 de ani și peste beneficiază, anual, în cadrul programului de prevenție, de trei consultații de evaluare a riscului individual, acordate de către medicii de familie, într-un interval de maxim șase luni consecutive. Prevenția reprezintă o componentă extrem de importantă a sistemului de sănătate, spun specialiștii. Prevenirea îmbolnăvirilor și depistarea unor afecțiuni în faze incipiente, mai ușor de tratat, aduce beneficii majore, pacienții având șanse mai mari de recuperare, iar costurile mai reduse.

Ce trebuie să știe asigurații

Este important de știu că reglementările ordinului de ministru face referire la asigurații adulți, cu vârsta de 40 de ani și peste, asimptomatici. Care primesc de la medicul de familie trimitere pentru consultații preventive de evaluare a riscului individul. Persoanele care au o afecțiune și sunt trimiși către medici specialiști nu se încadrează la această categorie.

Pachetul de prevenție cuprinde maxim trei consultații ce pot fi acordate într-un interval de maxim șase luni consecutive. Pachetul de prevenție se acordă anual.

În cadrul consultațiilor preventive asigurații asimptomatici beneficiază și de investigații paraclinice (analize de laborator).

Numărul acestor investigații este limitat.

Aceste analize se fac pe baza biletului de trimitere distinct, eliberat de medicul de familie.

Biletul de trimitere dat de medicul de familie are o valabilitate de 90 de zile.

Analizele pot fi făcute o singură dată pe an.

Citește și: PROGRAMUL DE SCREENING – DEPISTARE PRECOCE A CANCERULUI DE SÂN, prin mamografii gratuite, la Stationarul 2 al Spitalului Județean de Urgență Reșița („Spitalul Vechi”)

Niciun laborator nu poate refuza acordarea acestor servicii medicale

Acest lucru este posibil datorită faptului că analizele recomandate de către medicul de familie vor fi decontate în afara plafonului alocat laboratoarelor aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Cu alte cuvinte, niciun laborator de analize aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu poate refuza acordarea acestor servicii medicale. chiar dacă fondul acordat pe luna în curs a fost epuizat.

sursa: casan.ro

Lasă un răspuns