CSM Reșița a legat două victorii în 48 de ore! Acasă, în Valea Domanului!
CSM Reșița a evoluat în ultimele trei partide din liga a II-a, cu un nou antrenor, clujeanul Alin Minteuan, cel care a „recondiționat” echipa din Valea Domanului, în sensul că au apărut și victoriile în cele două partide disputate acasă.
După partida de la Mioveni pierdută la limită, în urma unui penalty controversat, CSM Reșița a obținut două victorii legate „scurt” de numai 48 de ore, de joi până sâmbătă, ambele meciuri disputându-se acasă, în Valea Domanului. A fost, joi 12 noiembrie 1-0 cu Chiajna și 2-1 cu U Cluj sâmbătă, 14 noiembrie.
CSM REȘIȚA – AS FC UNIVERSITATEA CLUJ 2-1 ( 1-0 )
Au marcat: 1-0: ADRIAN ILIE (17); 2-0: DANCI (74); 2-1: Al. POP (85).
Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, ora 14,30; stadion: Mircea Chivu.
Arbitri: Andrei Antonie (Bucureşti) – Mihai Marian Ionescu și Nicușor Marin (ambii din Suseni – Argeş).
Rezervă; Mădălin Alexandru Dumitru (Piteşti).
Observatori: Marcel Savaniu (Braşov) și Cristian Petrean (Hunedoara).
CSM Reșița (antrenor Alin Minteuan): Cobrea – Szijj, Dudea (cpt.), Dumitraș (61, Chera), L. Acka – Danci, Breșneni – Dat (78, Vasiu), I. Ilie (70, Bagherea), Laur. Buș – Astafei (78, Matulevicius)
Pe bancă: Zimmermann – D. Ciobanu, Rașoveanu, N. Popescu, Brînzan
Cartonașe galbene: Astafei, Breșneni, Buș, Dat, Danci.
Cartonaș roșu: Cheregi -antrenor secund (45+1)
”U” Cluj (antrenor Cătălin Munteanu): Vâtcă – Laur. Rus (75, Inacio Miguel), Gab. Tamaș (cpt.), Luchin, Neciu – Novac (62, Ribeiro), Telcean (75, Negrean), Bg. Barbu – Mâneran, Goga (62, Al. Pop), Ștefănescu (62, Taub)
Pe bancă: Muțiu – I. Filip, Andr. Mureșan, Moraru
Cartonașe galbene: Măneran, Luchin.
Rosso-nerii au abordat cu încredre partida cu clujenii, care au fost pregătiți la acest meci de către Cătălin Munteanu, antrenorul secund cel care îl suplinește pe principalul Costel Enache aflat în izolare datorită infectării cu coromavirus.
Reșițenii și-au făcut meciul ușor pentru că au înscris relativ devreme pentru cursul jocului prin juniorul Adrian Ionuț Ilie, la o fază în care s-a impus în fața experimentaților jucători clujeni, fundașul Rus și portarul Vâtcă. De alftel, juniorul Reșiței a prins curaj și a avut o evoluție bună pe tot parcursul meciului.
Antrenorul Cătălin Munteanu a dorit să rupă ritmul de joc al propriei echipe și a făcut o triplă schimbare în minutul 62 la scorul de 1-0 pentru Reșița, când a intrat și Alexandru Pop autorul golului clujean și o dublă schimbare în minutul 78, însă victoria Reșiței era deja scrisă.
CSM Reșița a câștigat cu 2-1 meciul cu ”U” Cluj și a realizat a doua victorie legată într-un interval de 48 de ore și 30 de minute.
Referitor la partida cu U Cluj, Alin Minteuan a precizat: „Era bine dacă am fi jucat după 3 zile cu U Cluj, dar au fost mai puține și am avut la dispoziție un timp foarte scurt să pregătim această partidă. Mă bucur că am reușit să câștigăm, a fost o muncă de echipă. Am avut momente de inspirație ale noastre, ale staff-ului, ale jucătorilor, care au reușit să facă un meci extraordinar împotriva unei echipe care trage în fiecare an la promovare. Mă așteptam să obținem mai multe puncte de când am preluat echipa și gândul mă duce la primul meci, cel cu Mioveni, unde clar am fost dezavantajați prin acel penalty. Altul ar fi fost deznodământul acelui meci. De aceea, spun că puteam să avem maxim de puncte sau încă un punct adăugat la cele șase. Mi-a fost un pic greu până i-am cunoscut pe băieți, dar se pare că jucătorii au înțeles ceea ce vreau de la ei. Drept urmare, am reușit ca în această perioadă să facem trei meciuri fantastice.”