CSM a mai câștigat un amical, dar a pierdut o piesă „grea”… Să te faci bine, Sebastian!!

CSM a mai câștigat un amical, dar a pierdut o piesă „grea”… Să te faci bine, Sebastian!!
CSM a mai câștigat un amical, dar a pierdut o piesă de bază … CSM Reșița a câștigat amicalul cu Ineu, dar pe final de joc Darius Velcotă s-a accidentat. Acesta a fost  diagnosticat la spitalul din Arad, ca având  fractură de piramidă nazală.
ACB Ineu – CSM Reșița 1-2 (1-0).
Au marcat: Banam (33) – Bărboianu (84), Aboubacar (87). Sâmbătă, 20 august 2022. Stadion: CPL Arad.
CSM Reșița a jucat în formula: Zimmermann – Bărboianu, Ardei, Rimovecz, Fota – R. Petre, Velcotă, Popescu, Drăghiceanu – Avramovici, Negru.
Au mai jucat: Aboubacar, Breșneni, Curescu, Canea, Gomboș, Bălă, Domil.
CSM Reșița ar fi trebuit conform programării inițiale a partidelor amicale să susțină o partidă de verificare  la timișenii de la Phoenix Buziaș. Era vorba în fapt de partida revanșă din Valea Domanului, pe care elevii lui Călin Cheregi au câștigat-o cu 4-1. Cum rosonerii și timișenii din Buziaș se vor întâlni în prima etapă și tot în Valea Domanului, ambele formații de comun acord au anulat amicalul .
CSM
sursa: csm resita (facebook)
Rossonerii au găsit repede un alt adversar. Tot o echipă colegă de liga a III-a și de seria 8. Este vorba de cei de la Ineu, nou promovată și pregătită de iscusitul antrenor Cristian Sculici. Partida s-a disputat pe terenul CPL din Arad.
CSM - ACB Ineu
sursa: ACB Ineu (facebook)
CSM Reșița face parte dintr-o serie „bănățeană”. Considerată pe bună dreptate o serie dură, cu patru echipe timișene și cinci din județul Arad. Interesant este faptul că „chibiții” arădeni și nu numai mai, consideră că tot rosso-nerii rămân principalii favoriți la primul loc în serie. De altfel, în partida de pe „CPL”, CSM Reșița a fost „spionată” și de către celelalte echipe arădene colege din seria bănățeană”.  Iar evoluția rosonerilor pare să nu-i contrazică pe spectatorii de ocazie. Și asta chiar dacă Ineu s-a dovedit o „nucă tare” la propriu și la figurat.
În ciuda faptului că Reșița a avut un joc bine elaborat, Cristian Sculici a dispus închiderea culoarelor către buturile reșițene și a ales varianta contraatacului. Arădenii au înscris primii și au stabilit scorul primei reprize. Totul în ciuda ratărilor elevilor lui Călin Cheregi. Ca un element inedit, rosonerii au întors rezultatul când au avut în teren o echipă formată majoritar din juniorii din pepiniera proprie.
Citește și: Sebastian Velcotă – Bănățeanul din lotul Pandurilor! 
Pe final de joc, Mendy l-a faultat în careu pe Velcotă provocându-i o fractură de piramidă nazală, iar almăjanul  a ajuns la spital. Așadar, reșițenii au egalat din lovitură de la 11 metri, după ce antrenorul secund din teren, Ștefan Bărboianu a transformat lovitura de pedeapsă.
CSM Velcotă
foto arhivă: Sebastian Velcotă (facebook)
Peste alte câteva minute, Aboubacar a urmărit o minge jucată de defensiva arădenilor și a inchis tabela.    
CSM Cheregi
foto: miruna maria mihancea (facebook)
Călin Cheregi: „Sincer, nu am nimic de declarat referitor la programul echipei noastre. Pot să spun că mă afectează foarte mult accidentarea lui Velcotă. Este un jucător titular, de bază și trebuie urmărită recuperarea lui imediată. Principalul obiectiv al unei partide de verificare este să nu ai accidentați. Mă încântă însă faptul că am terminat amicalul cu majoritatea juniorilor în teren. Acest lucru ne dă speranțe pentru o perspectivă optimistă”.

sursa foto articol: miruna maria mihancea (facebook)

 

Lasă un răspuns