Cristian Miclău a dovedit încă odată că este un primar adevărat pentru Băile Herculane
Primăria orașului Băile Herculane va organiza începând cu 11.01.2021 dezbaterea publică privind informarea și consultarea publicului în documentația de urbanism ”PUZ pentru obiectivul Zona Vicol, Băile Herculane, UTR. 3,29 ha”. Amplasament: Zona Vicol, intravilan. Suprafața terenului este de 29 hectare.
Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane, a prezentat pe scurt istoria acestui proiect de dezvoltare pentru localitatea stațiune a județului Caraș-Severin. „În calitate de primar, am aprobat inițiativa Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului de a realiza această documentație cu Facultatea de Arhitectură din Timișoara.
Pot spune cu siguranță că această documentație va fi „piatra de căpătâi” a dezvoltării corecte din punct de vedere urbanistic a zonei centrale noi a Orașului Băile Herculane, din următoarele motive:
– Se va crea cadrul legal pentru investiții mari în domeniul balnear, SPA, welness, agrement;
-
Se vor crea noi locuri de parcare atât de necesare în perioadele de sezon;
-
Se va crea o nouă zonă de agrement importantă pe trei direcții, cu propunerea de parcelare foarte clară.
-
zona de agrement a Adventure Park cu trasee pe corzi de dificultăți diferite, adaptate tuturor vârstelor;
-
zona de agrement similară marilor parcuri de aventură din „Alpii Elvețieni”, Adventure Park – tobogane cu lungimi foarte mari, începând de la drumul de ocolire a stațiunii DN 67D la Strada Complexelor;
-
zona de agrement nr. 3, parc tematic, pavilioane de belvedere, propunere zonă cu construcții ușoare regim parter, de cafenele, comerț, alimentație publică;
-
Punerea in valoare a malului râului Cerna la adevărata valoare, care în prezent a fost neglijată;
Malul râului Cerna va fi amenajat cu o zonă de promenadă pe toată lungimea acestuia, prevăzută cu posibilitatea realizării a unei piste de biciclete;
-
Amenajarea pe malul râului Cerna a zonelor pietonale de traversare cu pavilioane și zona de amfiteatru;
-
Tot pe axul râului Cerna va fi prevăzut cel mai mare traseu de telegondolă din țara, care va începe din zona Vicol și se va termina în zona celor 7 Izvoare.
Acest traseu de telegondolă, împreuna cu pasarela pietonală a râului Cerna va crea o strânsă legătura între turiști și natură, în sensul punerii in valoare a cadrului natural existent;
-
Propunerea și crearea unor zone de piețe publice la fel ca în marile orase: Timișoara, Cluj, Sibiu, etc.;
-
Eliminarea comerțului stradal neorganizat și propunerea realizării acestuia organizat după niște reguli clare din punct de vedere urbanistic (se vor propune modele de chioșcuri noi care vor înlocui toate chioșcurile existente).
„Toate aceste prevederi vor conduce la dezvoltarea corectă a orașului nostru și va crea un cadru ideal și civilizat de a atrage turiști, care pot să se bucure de activități în toate domeniile.
Chiar dacă arhitectul șef a propus elaborarea acestor documentații încă din anul 2011, menționez că sunt singurul primar care a aprobat efectuarea documentației și, de asemenea, voi fi singurul primar care va duce la bun sfârșit toate investițiile propuse a se realiza în acest Plan Urbanistic Zonal”, a mai precizat Cristian Miclău, edilul orașului Băile Herculane.