Criminal în serie de cai, la Ramna?!

Criminal în serie de cai, la Ramna?!

Ieri, 15 iulie, un bărbat de 25 de ani din comuna Ramna, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și furt calificat.
Acesta este bănuit că în noaptea de 12 spre 13 iulie a.c., ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui imobil, aparținând unui bărbat de 67 de ani, din Ramna, apoi în grajd, de unde ar fi sustras o cabalină. În continuare, acesta ar fi transportat cabalina în grădina unui locuințe dezafectate din comună, ar fi legat-o de picior de un stâlp al unui gard, apoi ar fi lovit-o cu toporul în burtă și ar fi introdus un par din lemn în vaginul animalului, provocându-i decesul.
De asemenea, din cercetări s-a stabilit că în data de 23 iunie a.c., bărbatul de 25 de ani ar mai fi ucis în mod asemănător o cabalină aparținând unui alt bărbat din comună.

Foto arhivă: casa jurnalistului.ro

În ambele cazuri, a fost efectuată necropsia cabalinelor, de către medicii veterinari, în vederea stabilirii cauzelor morții acestora. „Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs evenimentele”, a spus purtătorul de cuvânt al  Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspector principal de poliție, Alina Boeru.

Lasă un răspuns