Corul Miorița revine ca-n povești! A treia oară!

Corul Miorița revine ca-n povești! A treia oară!

Corul Miorița revine ca-n povești! A treia oară! Marți, 20 decembrie 2022, ora 19:00, sala LIRA a Liceului de Arte Sabin PAUTZA din Reșița va fi gazda concertului de debut al noii Corale MIORIȚA, cu Emanuela MOLDOVAN la pupitru. 

Înființată în 1975 din inițiativa tânărului și talentatului dirijor Doru Petru MORARIU ( 17.11.1951- 21.02.2020) formația devine, treptat, una de prestigiu.

Dovadă stau numeroasele premiile naționale și internaționale obținute. În anul 1990 formația intră în stand by, Doru Petru MORARIU devenind, prin concurs, dirijorul Corului Academic al Filarmonicii „Moldova” din Iași. Au existat încă două etape scurte în viața Coralei, prima sub bagheta Corneliei PONORAN, cea de-a doua sub bagheta dirijorului Cornel TODEA.

Marți, 20 decembrie 2022, vom deschide o nouă etapă. Cea de-a treia. Corul de Cameră reunește, sub bagheta talentatei Emanuela MOLDOVAN, vechi coriști cu tineri, voci proaspete, într-o formulă apropiată de cea de debut. O formație eterogenă care-și propune prin talent, entuziasm, pasiune, dăruire, efort, să readucă arta corală bănățeană în prim plan. Aici unde, spune tradiția, cântecele se aud înainte ca soarele să răsară „Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai…”

Corul

DAR DIN DAR SE FACE RAI este cel de-al VII-lea concert caritabil (edițiile din 2020 și 2021 fiind anulate de pandemia de Covid). CRĂCIUNUL, sărbătoare emoţională şi emoţionantă, ne invită să redescoperim, an de an, lumina din noi, să o împărtășim cu familia și prietenii noștri. Toți trecem, mai devreme sau mai târziu, prin perioade dificile în viață. Fie că pierdem o ființă dragă, fie că trecem prin situații de criză, suntem greu încercați, ne însingurăm, devenim triști.
Citește și: Simpozionul „Herculane-arcade în timp” se reia de vineri!
Un zâmbet şi o mână întinsă, o îmbrăţişare caldă, un gest de solidaritate pot să șteargă din lacrimi, să aducă lumină în ochi și suflete şi dovada că fiecare dintre noi contăm pentru ceilalți, că nu suntem singuri. Anii trecuți daruri din suflet pentru suflet au adus mângâiere, un licăr de lumină în ochi plânşi. Spuneți-ne, dacă stiți, persoane însingurate de Crăciun. Sau bolnave, sau triste. Vom încerca să le alungăm din tristețe, fiindu-le alături. Pentru că nimeni, dar nimeni nu ar trebui să fie singur de CRĂCIUN.

Veniți la concert și donați. DAR DIN DAR, cu ajutorul D-vs, SE VA FACE RAI.

Organizator: METARSIS – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

Parteneri culturali: Liceul de Arte Sabin PAUTZA, Rotary Club Reșița, Magazinele Refill.

Lasă un răspuns