Controalele preventive combaterii răspândirii coronavirus au efect! ”Doar” 35 de persoane și cinci firme amendate!
În perioada 31 iulie – 02 august, toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În total, 311 efective de poliție, jandarmerie, poliție locală, pompieri, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.
Cu această ocazie, au fost verificate 113 societăți comerciale, persoane fizice autorizate, locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au fost legitimate 1.816 de persoane și au fost verificate 205 mijloace de transport.
Echipele mixte de control au depistat 35 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020.
Cinci operatori economici au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public,privat,închis, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.
De asemenea, au fost aplicate alte opt sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și încălcarea legislației pe linie economică.
„Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, inspector principal, Alina Boeru.