Controale ANAF la școlile de șoferi. Prejudiciu de 8,5 milioane de lei
Controale ANAF la școlile de șoferi. Prejudiciu de 8,5 milioane de lei. Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, verifică modul în care reprezentanții legali ai școlilor de șoferi din întreaga țară au fiscalizat taxele de școlarizare încasate în perioada 2019-2021.
Controale au fost la 239 de firme cu activitate în acest domeniu și s-a constatat că în 24 de cazuri s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 8,53 milioane lei, prin sustragerea de la plata TVA, a impozitului pe venitul microîntreprinderilor și a impozitului pe dividende, situații în care sunt sesizate parchetele competente pentru recuperarea prejudiciului.
Inspectorii DGAF au emis decizii de impunere pentru recuperarea a 11,94 milioane lei, reprezentând obligații fiscale datorate suplimentar identificate în timpul controalelor antifraudă.
Citește și :ANAF: Începând din 1 martie înregistrarea în SPV devine obligatorie
În urma controalelor, inspectorii antifraudă au constatat înregistrarea în contabilitate a unor sume mici, precum contravaloarea cursurilor teoretice, și evitarea înregistrării unor sume mai mari, precum contravaloarea cursurilor practice sau a combustibilului.
De asemenea, au constatat că unele firme dețineau prea puține autovehicule pentru a putea asigura școlarizarea corespunzătoare tuturor cursanților înscriși și evitau înregistrarea sumelor încasate când utilizau alte autovehicule.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală recomandă tuturor celor care desfășoară această activitate, să se asigure că declară și achită toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.