Consiliul Județean Caraș-Severin va moderniza 55 km de drumuri județene. Este vorba de modernizarea drumului DJ 573A – DN 57 Vrani – Vărădia – Berliște – Nicolinț, adică 35,9 km. Valoarea acestui proiect este de circa 65 milioane lei.
De asemenea se va moderniza drumul DJ 571 C – DN 57 Ciclova Română – Socolari – Potoc, adică 18,29 km. Valoarea acestui proiect este de circa 41 milioane lei.
”Din dorința de a nu pierde timpul, am aprobat, ieri, 7 noiembrie 2023, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin, documentațiile tehnico-economice pentru proiectele de modernizare a 55 km de drum județean ca să putem demara, în cel mai scurt timp, procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuția lucrărilor. Sunt investiții deja aprobate pentru finanțare prin Programul Național de Investiții <Anghel Saligny>. Complementar, după începerea lucrărilor, vom interveni și cu asfaltarea celor 2,5 km de la intersecția spre Vărădia.
Ne facem datoria față de locuitorii din Caraș-Severin, modernizarea drumurilor județene fiind o prioritate pentru mine și echipa din cadrul Consiliului Județean”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.