Consiliul Județean Caraș-Severin își deschide porțile pentru studenții înscriși în anul II de studiu, masteranzilor sau absolvenților care au maxim 3 ani de la finalizarea ciclului I sau II de învațamânt superior

Consiliul Județean Caraș-Severin își deschide porțile pentru studenții înscriși în anul II de studiu, masteranzilor sau absolvenților care au maxim 3 ani de la finalizarea ciclului I sau II de învațamânt superior
Consiliul Județean Caraș-Severin își deschide porțile pentru studenții înscriși în anul II de studiu, masteranzilor sau absolvenților care au maxim 3 ani de la finalizarea ciclului I sau II de învațamânt superior, care doresc să se implice activ în viața județului.
Aceștia pot participa, pe parcursul a șase luni consecutive, la singurul program de internship din administrația publică cărășeană.
Aflat la prima ediție, programul are ca obiective îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor, dobândirea de experiență profesională, abilități practice și competențe specifice activității desfășurate în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, precum și familiarizarea internilor cu procesul normativ și administrativ propriu al instituției. Mai mult decât atât, prin inițiativa noastră dăm șansa tinerilor să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Sperăm ca programul să fie unul atractiv pentru cei care vor să învețe cum se face administrație.
Anunțul privind începerea procedurii de selecție a candidaților precum și procedura aferentă, vor fi facute publice pe site-ul cjcs.ro, precum și în presa locală, declară Andrei Ungur, administratorul județului Caraș-Severin!

Lasă un răspuns