Colegiul National Mircea Eliade Reșița va avea un nou director
Colegiul National Mircea Eliade Reșița va avea începând de luni, 17 ianuarie 2022, nou director. Este vorba de profesorul de istorie Marius Cornici, care are experiență managerială în domeniu. A fost director al Colegiului Economic al Banatului Montan și Inspector Școlar General. De luni, va prelua frâiele celui mai mare colegiu din municipiu.
În urma concursului de directori promovat de Marius Cornici, opțiunea pentru proba de interviu a acestuia a fost Colegiul Național Mircea Eliade Reșița. Astfel, timp de 4 ani, cu contract de management, acesta va conduce prestigioasa unitate școlară. Una care, în ultimii ani, a lăsat impresia unei pierderi de cadență.
Marius Cornici: „Am venit să facem treabă și vom face!”
Noul director al Colegiului National Mircea Eliade Reșița ne-a prezentat pe scurt obiectivele de management stabilite. „Sunt conștient la ce m-am înhămat. Nu este cel mai propice moment traversat de colegiu, dar mi-am gândit strategia managerială pornind chiar de la această stare de fapt. Cred că voi reuși, alături de colectivul profesoral, să redăm colegiului imaginea meritată.
Sunt multe de făcut dar, cu răbdare, implicare, dedicare și înțelepciune sunt sigur că le vom realiza. Mizez pe noii mei colegi că îmi vor sta alături, sprijinindu-mă – de unul singur, demersurile și proiectele pe care le vom iniția vor fi sortite eșecului. Conștientizez că doar împreună putem reuși.
Am proiectat, în linii mari, o strategie de mandat. Urmează să mă edific asupra mai multor aspecte și, după această perioadă de diagnoză, să creionăm împreună viziunea corectă și să acționăm concret la atingerea obiectivelor propuse.
Sunt optimist, încrezător, totodată conștient că este mult de lucru, dar credința mea este că, acest colegiu drag sufletului meu – din postura de absolvent al său, își va ocupa locul meritat printre primele școli din județ.
Școala are profesori extraordinari și elevi deosebiți, avem o baza cu materială ofertantă și adusă la standardele europene, urmând doar să asamblăm piesele din puzzle și să le căutam pe cele lipsă pentru a avea imaginea corectă: Eliade pe primele locuri!
Am venit să facem treabă și vom face!” – prof. Marius Cornici.