Cinci mandate de parlamentar pentru Mocioalcă de la Pătulele

Cinci mandate de parlamentar pentru Mocioalcă de la Pătulele

Romeo Dunca, candidatul PNL la Consiliul Județean Caraș-Severin, a răspuns atacurilor dea dreptul ridicole dinspre tabăra PSD, referindu-se la faptul că este acuzat ca nu plătește impozitele în Caraș,  că nu ar fi născut în județul nostru, sau că ar vrea să fure munții.

 „Aceste atacuri vin din cauza  impotenței adversarilor, mă acuză că nu sunt cărășan, dar de 20 de ani sunt aici pe Muntele Mic, eu sunt cărășan cu sufletul. Dunca nu plătește impozitele aici… Da… Dunca nu plătește impozitele în Caraș-Severin, le plătește la Dumbrăvița, dar investește tot profitul său pe Muntele Mic! Șapte milioane jumătate de euro, unde am dus banii mulți, acolo sau aici?! Nu sunt cărășan, m-am născut in Timișoara din părinți maramureșeni… De ce nu l-am gonit pe Carol când a venit în gară?! De ce, Mocioalcă este deputat de Caraș-Severin, când este de acolo de unde se cultivă roșiile, adică se cultivau?! De ce, Mocioalcă are cinci mandate, când el este de la Pătulele?! Ei au voie, eu – nu…”, a spus Romeo Dunca.

foto: faceebok – Ion Mocioalcă

Candidatul PNL la președinția Consiliul Județean Caraș-Severin a mai spus că experiența managerială din mediul privat este un argument forte și că va fi un administrator chibzuit și eficient al banului public.

Sursa video: expressdebanat

„Dacă voi ajunge președinte al consiliului județean, voi avea pe mână un buget! Gândiți-vă, că eu la companiile care le-am păstorit, care stau pe piață de  douăzeci – treizeci de ani, nu poți să stai pe piață dacă esti mincinos și hoț, pe lângă faptul că am cheltuit banii bine, investind în ceva ce se vede, eu i-am și produs!  Referitor la buget, o să-l fac împreună cu consilierii mei și  cine o să greșească, o să plătească!” a concluzionat Romeo Dunca.

SORIN OȘAN

 

Lasă un răspuns