Cel mai lung steag tricolor din România la Colegiul Naţional Mircea Eliade Reșița
În acest weekend s-au desfășurat mai multe activități extrașcolare la Colegiul Naţional Mircea Eliade Reșița, dedicate Zilei Naționale a României. Aceste activități au avut ca scop dezvoltarea sentimentului patriotic și cunoașterea valorilor poporului român.
Ele s-au desfășurat în sala de sport a Colegiului Eliade din Corp C și Corp A și s-au rezumat la momente artistice bine pregătite de către cadrele didactice împreună cu elevii din ciclul primar și gimnazial și liceal. Programul artistic a cuprins cântece patriotice interpretate de corul şcolii și de elevi, prezentarea semnificației zilei de 1 decembrie, poezii patriotice interpretate de elevii Colegiului Eliade, o paradă a portului tradițional românesc reprezentând mai multe regiuni ale țării, momente pline de joc, iar în final un moment special, tradiționala horă. A fost organizată și o expoziție cu creațiile plastice ale elevilor din școală.
Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar atracţia zilei a fost momentul de final când elevii Colegiului Eliade împreună cu elevi de la Gimnazială Nr. 8 Reșița au fluturat un steag imens, de aproximativ 190 m lungime iar elevii împreună cu acest steag au înconjurat cele două școli de pe Bulevardul Făgărașului.
Domnul director Marius Cornici ne-a declarat: „Suntem foarte mândri de ceea ce am realizat iar pe acestă cale vreau să mulțumesc colegilor mei care au coordonat aceste activități. Totodată mulțumirea mea merge și spre elevii deosebiți ai școlii care s-au pregătit, s-au implicat și au fost pur și simplu formidabili.
Ideea proiectului nostru a fost de promova costumul popular românesc, faimoasă „ie” iar colegii, elevii școlii, cu toții au fost îmbrăcați în acest port popular românesc.
În încheierea activității din ziua de vineri, am reușit să purtăm pe brațe un steag imens și să facem un tur al școlii. În acest tur cu steagul elevii de la Școala Gimnazială Nr. 8 Reșița ni s-au alăturat coordonați fiind de domnul director adjunct Arthur Schvaner. Cred că acest lucru a fost inedit la nivel de Reșița, chiar România. „
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok