Cei care provoacă incendii de vegetație riscă să ajungă după gratii

0
4

Ieri, 22 august, la ora 18.00, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată despre un incendiu de vegetație care se extindea cu rapiditate între localitățile Vermeș și Valeapai, amenințând culturile agricole din apropiere.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa și un echipaj de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, pompierii procedând la stingerea incendiului de vegetație uscată, în urma căruia au fost afectate aproximativ 20 de hectare de miriște și terenuri necultivate. Din fericire nu au fost înregistrate victime, cauza exactă de producere a incendiului, precum și valoarea pagubelor produse urmând a fi stabilite după efectuarea cercetării la fața locului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere și efectuează în continuare cercetări în vederea identificării persoanelor se fac vinovate și tragerii la răspundere penală a acestora.

Persoanele care distrug, degradează sau aduc în stare de neîntrebuințare un bun, prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, dacă prin această faptă se pun în pericol alte persoane sau bunuri, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, conform prevederilor Codului Penal. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul în care bunurile mobile sau imobile aparțin celui care a săvârșit fapta. Dacă în urma săvârșirii uneia dintre faptele de mai sus, s-a produs un dezastru, constând în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile sau a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane, persoanele vinovate riscă închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, atrag atenția autoritățile cărășene.

Așadar, pentru a nu intra sub incidența legii

și pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente care se pot transforma cu ușurință în adevărate tragedii, polițiștii și pompierii militari cărășeni recomandă respectarea următoarelor măsuri  transmise de către Inspecția de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin, pentru apărarea împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis, respectiv:

–utilizarea focului deschis pe timp de vânt este interzisă;

– prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau alte vecinătăți;

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face numai în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și miriștilor se efectuează în locurile special amenajate, numai pe baza permisului de lucru cu foc (valabil o singură zi), emis prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situații de urgență al localității respective. Reprezentanții autorităților publice locale au obligația de a aduce la cunoștința cetățenilor prevederile generale și specifice ce trebuie să fie respectate când execută arderi de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale și, totodată, să urmărească aplicarea acestora.

În urma acțiunilor de igienizare prin ardere practicate de cetățeni au de suferit în primul rând flora și fauna de pe terenurile afectate, iar pe termen lung, întreaga comunitate, prin afectarea gravă a ecosistemului natural.

Astfel, reamintim cetățenilor să nu subestimeze puterea distrugătoare a focului care poate duce, nu de puține ori, la pierderi irecuperabile. Cetățenii care sunt surprinși dând foc la resturi vegetale, gunoaie, deșeuri și alte materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără a lua măsuri de prevenire pentru împiedicarea incendierii în mod necontrolat a terenurilor, riscă amenzi contravenționale, la fel ca cei care fumează sau pregătesc alimente utilizând focul deschis în păduri sau câmpuri, cu excepția locurilor special amenajate în acest sens.

Deoarece în ultima perioadă numărul incendiilor de vegetație uscată este în creștere, recomandăm cetățenilor să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor. O țigară aruncată la întâmplare sau un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, mai ales în condiții de temperaturi foarte ridicate și secetă, pot provoca adevărate tragedii, producând pagube la nivelul bunurilor populației, mediului înconjurător sau ducând chiar la pierderi de vieți omenești.

Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție la normele specifice de apărare împotriva incendiilor și se sancționează cu amendă.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei, conform H.G.R. nr. 537 din 06.06/2007.

Cetățeni, respectând măsurile de prevenire a incendiilor vă protejați viața și bunurile materiale și nu riscați să intrați sub incidența legii!

Citește și: Arderile necontrolate de vegetație uscată – acțiuni voluntare care pot pune în pericol viețile și bunurile oamenilor

Lasă un răspuns