Ce se întâmplă cu angajările la stat ?
Ce se întâmplă cu angajările la stat ? Ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administrația publică a fost suspendată pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022; printr-o ordonanță de urgență adoptată joi de Executiv, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen; începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022; a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice.
De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.
Citește și : Poliția Locală Reșița face angajări
Totodată, în cazuri temeinic justificate, ordonanța de urgență dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului; să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale; cu încadrarea în cheltuielile de personal.
Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administrația publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice; în vederea asigurării sursei de finanțare a pachetului de măsuri pentru menținerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile și continuarea activităților economice; recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit.