Ce a preluat Nelu Popa în 2016?

Ce a preluat Nelu Popa în 2016?

Au fost 25 de ani de bâlci în Reșița. Asta și-au dorit cei mai mulți reșițeni și de asta au avut parte.
Guvernați de urechiști, locuitorii de pe-aici simt că n-au uitat încă de maghernițele tip Buzău, cașcarabetele insalubre ce intrau de pe banda doi direct pe trotuar ca să urce toate babele ce nu s-au dat cu taxiul în viața lor, cu bâlciurile tip bodegă din centrul civic sau de la intrarea în cartierul Câlnic.

foto: reper24

Cu un transport public aiuristic, cu drumuri interioare mizere, cu gunoaiele care ne sufocau la tot pasul, cu iluminatul public ce funcționa pe sistemul o lampă da, restul mai vedem, cu bătaia de joc din cimitirele municipiului, cu prăfuiala generală ce a cuprins toată zona, șansele la un trai decent tindeau bine de tot spre minimum admisibil.

foto: tram club romania

Ne uitam cu jind la Timișoara, Cluj Napoca sau Oradea. Mergeam în excursii, delegații sau la spital, acolo. Poate la Diskoteka sau Untold. Poate doar ne plăcea peisajul sau erau faini oamenii din acele părți. Poate. După care reveneam în prăfuiala noastră de acasă.
O fi fost conflict chiar și tacit între generații? O fi fost o vreo beligerantă sufocanța între proști și inteligenți? Sau poate doar atât am vrut? Cu asta ne-am învățat și în masochismul nostru dus la imbecilizare, trăiam clipa. Restul? Mama mă-sii, cum o fii!

Treceam zilnic prin fața unui complex comercial. La ora 8 terasa&bodega plină cu mușchetari de toate vârstele. Reveneam după orele de program, îi găseam tot acolo! Aceiași. Pe seară, la o plimbare, băutorii fruntași, tot la program, însă acompaniați de câteva babe ce stăteau la un taifas de apus.
Din păcate nu asta e lumea ce ne poate face să evoluăm cumva. Astfel de exemplare și vorbim de un procent consistent, au hotărât și hotărăsc cum ne va fi în urmatorii ani. Și o fac după capul lor. Prost. Nici măcar greșit. Unii, de regulă socialiștii ce câștigau pe aici de trei decenii erau absolut încântați de existența categoriei respective. Masă amorfă de manevră, fără carte, deci fără pretenții, care nu întrebau nicicând, băi primare de ce nu faci un pic de ordine în Reșița asta?

foto facebook: Banatul Montan

După 25 de ani de bâlci continuu, s-a ivit o speranță, o noua viziune, o noua echipă. Reșița numai este un tărâm al nimănui. Fiindcă se poate! Ușor, ușor vom arăta ca un oraș european plin de speranță!

SORIN OȘAN

Lasă un răspuns