Caransebeşul şi-a deschis ştrandul

Caransebeşul şi-a deschis ştrandul

Sâmbătă, 11 iulie, la Caransebeş s-a redeschis ştrandul din cartierul Teiuș. Ca urmare a noilor reglementări privind Starea de alertă, în ștrand este permis accesul pentru maximum 150 de persoane. Tarifele de intrare rămân neschimbate, respectiv 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți. Sunt funcționale două din cele trei bazine, cel pentru copii și cel mijlociu.

Ştrandul funcţionează cu respectarea condițiilor de distanțare, astfel încât fiecărei persoane îi revine o suprafață de 12 metri pătrați, iar şezlongurile sunt montate la distanțe suficient de confortabile. Obiectivul va funcţiona după principiul primul venit, primul servit, astfel încât, în momentul în care sunt completate toate șezlongurile, accesul va fi restricționat. Grupurile sanitare sunt curate, au fost montate dispensere pentru dezinfectare şi toate dușurile funcționează.

COSMIN VLAD

Lasă un răspuns