Când va începe acordarea voucherelor pentru populație și ce alimente vor putea fi cumpărate

Când va începe acordarea voucherelor pentru populație și ce alimente vor putea fi cumpărate
Când va începe acordarea voucherelor pentru populație și ce alimente vor putea fi cumpărate. Voucherele pentru elevi și românii cu venituri mici vor fi probabil acordate de la 1 iunie, deoarece 1 mai este o dată prea apropiată, iar ele vor acoperi următoarele șase alimente de bază: pâine, cartofi, orez, ulei comestibil, carne de pui și ouă, a declarat ministrul Muncii Marius Budăi.

Traseul de decontare a voucherelor va fi similar cu cel de la tichetele de masă, potrivit lui. „Voucherele se iau de la angajator sau de la instituții precum Protecția Copilului sau Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). Vom lua acele vouchere de la o autoritate care va participa la licitație. Oamenii se vor duce cu ele la magazin, iar magazinele se vor duce înapoi la autoritate și vor primi banii”, a explicat ministrul Muncii.

Pentru persoanele cu dizabilități, voucherele vor fi distribuite prin direcțiile de asistență socială și protecția copiilor.

Pentru copii, vouchere vor fi acordate prin intermediul școlilor.

Voucherele pentru pensionari vor fi distribuite prin casele de pensii și prin Poșta Română.

Numărul de copii beneficiari va fi stabilit de Ministerul Educației.

Citește și : Elevii vor primi vouchere de 30 de euro pe lună

În ce privește persoanele cu dizabilități, vor beneficia de vouchere în total 864.533 persoane, din care 76.363 copii și 788.170 adulți.

Un număr de 2.340.825 pensionari vor beneficia de vouchere, având pensii sub 1.500 lei pe lună.

Numărul de familii cu venituri sub 600 lei pe lună va fi stabilit cumulând datele din REVISAL, de la ANPIS, datele din declarațiile 112 depuse de societăți, de la ANFP și de la Casa Națională de Pensii Publice.

sursa : edupedu

Lasă un răspuns