Campania „Din inimă pentru România” în Banatul de Munte
Campania „Din inimă pentru România” în Banatul de Munte a fost lansată de Tineretul Național Liberal România. Campania națională de donare de sânge „Din inimă pentru România” a avut loc în aceeași zi, în toate centrele de transfuzii din municipiile reședință de județ.
Așadar și în Banatul de Munte a avut loc acțiunea de donare de sânge, sâmbătă, 29 ianuarie, între orele 8:00 și 12:00 la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița.
Andra Stroe, președintele TNL Caraș-Severin, a coordonat acțiunea alături de colegii săi. Astfel a încercat să-i conștientizeze pe cei care vor să salveze o viață că prin donarea de sânge reușesc nu doar să salveze o viață, dar să și dea încredere celor aflați pe patul de suferință că nu duc lupta singuri.
Andra Stroe: „E o perioadă în care întreg sistemul medical are nevoie de sprijin și orice mână de ajutor e bine-venită”
„Mulțumesc echipei TNL Caraș-Severin și tuturor celor care au înțeles cât de important este ajutorul nostru. E o perioadă în care întreg sistemul medical are nevoie de sprijin și orice mână de ajutor e bine-venită. Anul trecut numărul donatorilor de sânge a scăzut cu 20%. Pandemia de Covid-19 a determinat această frică absolut justificabilă, de proceduri medicale. Însă, oamenii trebuie să știe că se respectă toate măsurile de protecție, nu e niciun pericol și pot veni să doneze sânge pentru toți cei care au atâta nevoie’’, a declarat Andra Stroe la finalul acestei acțiuni ce a deschis activitățile tinerilor liberali în anul 2022.
Citește și : „Din inimă pentru România”
Acțiunea „Din inimă pentru România” i-a unit pe tinerii liberali într-un gest umanitar ce s-a desfășurat în toată țara. Astfel au dovedit că în luna Culturii și a Unirii politica faptelor bune înseamnă implicare și asumare pentru noi toți și pentru fiecare în parte. Un deziderat ce are drept scop o Românie mai bună, sănătoasă pe al cărei viitor ne punem cu toții amprenta faptelor noastre.
sursa: TNL Caraș-Severin