Brian Filimon investește în sănătatea locuitorilor din Măureni!
Primarii PNL din Caraș-Severin dedicați comunităților care le-au dat votul!
Locuitorii comunei Măureni vor beneficia de un dispensar nou-nouț, ridicat de la zero de administrația locală. Clădirea, situată chiar lângă Primărie, are cinci cabinete, iar lucrările au fost finanțate cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2. Proiectul pentru care s-a zbătut primarul Brian Filimon a ajuns la momentul recepției.
„Se pregătesc ultimele documente pentru a se face recepția. Este un dispensar frumos și modern și sperăm ca în scurt timp să fie și eficient pentru comunitatea noastră. Și aici mă refer că intru eu deja în misiune, acum la finalul execuției, și încep, așa cum am promis, să caut doctori specialiști, pe lângă doamna doctor de familie, care va fi mutată aici. Am purtat deja discuții cu doi doctori care au fost în dispensar și care au rămas uimiți de proiectarea lui. Ne mai rămâne nouă partea de dotare, care nu este tocmai ieftină, însă încerc să caut soluții în perioada următoare și pentru acest lucru, ca medicii, fie că sunt din Timișoara, din Reșița sau din altă parte, să fie atrași să vină la noi în localitate. În primul rând, ne-am gândit să îl dotăm cu strictul necesar în cabinete, iar apoi, în timp, mi-aș dori să achiziționăm și un ecograf”, precizează primarul liberal, Brian Filimon.
Administrația liberală investește în sănătate, investește în oameni, pentru că PNL nu lasă pe nimeni în urmă. #PNLCS
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok