Brazii care ne-au „luminat” Sărbătorile de Iarnă, trebuie depozitați la gunoi până pe 20 ianuarie!
Euforia intrării în Noul An a trecut, iar viața reșițenilor a intrat în cotidianul firesc. „Cele rele să se spele, cele bune să se adune”, cum bine spune o străveche urare românească. Una dintre tradițiile Sărbătorilor de Iarnă este ca în fiecare casă de creștin să fie un brad împodobit.
Primăria municipiului Reșița a reiterat faptul că peste mai puțin de zece zile va expira termenul în care brazii uscați pot fi aruncați la gunoi. Acest lucru nu se face însă la voia întâmplării, oricum și oriunde, ci doar în conformitate cu HCL 60/2020 și a regulamentului de colectare a deșeurilor.
„În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 60 din 2020 privind aprobarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a municipiului Reșița, brazii de Crăciun se scot în termenul limită de 20 ianuarie al fiecărui an și se depozitează lângă punctele de precolectare, platformele de gunoi, de unde vor fi ridicați de operatorul de salubritate. Nerespectarea Regulamentului de colectare a deșeurilor în municipiul Reșița se sancționează cu amendă între 500 și 2.500 de lei. Rugăm cetățenii să se conformeze, să respecte termenul și să depoziteze corespunzător toți brazii. Scopul administrației publice locale nu este să dea amenzi, ne dorim ca toți reșițenii să respecte deciziile și actele normative ale primăriei. Totul pentru a avea împreună un oraș curat și civilizat”, ne-a precizat Cornelia Burileanu, coordonatorul Serviciului Gospodărire Urbană din cadrul Primăriei Reșița.
FLORIN ȘTIUBE