Bilanțul controalelor rutiere în Caraș-Severin: 978 de amenzi, dintre care 304 pentru „radar”, 42 de permise suspendate și 20 de certificate înmatriculare retrase!
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier
pe drumurile publice din județ
În perioada 18-24 ianuarie 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 1.000 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat legislația în vigoare. De asemenea, au fost reținute și retrase 62 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
„Săptămâna trecută, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în total 978 de sancțiuni contravenționale, dintre care 304 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum”, ne-a precizat inspector prinacipal de poliție Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Dintre cele 978 de sancțiuni contravenționale, 797 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție. 81 de pietoni și 20 de bicicliști au fost sancționați contravențional pentru traversare prin locuri nepermise și pentru nerespectarea regulilor privind circulația bicicletelor pe drumurile publice. Alți 22 de șoferi care nu respectat regulile privind depășirea au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru 30 de zile.
Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 42 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare. De asemenea, în cele 7 zile, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 4 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Exemplu:
În ziua de sâmbătă, 23 ianuarie, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe strada Turturelelor din municipiu, un autoturism condus de un bărbat din localitate, care la testarea cu aparatul etilotest, a avut o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Bărbatul a fost condus de polițiști la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz”, ne-a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
sursa text: comunicat IPJ Caraș-Severin.