Cu multă seriozitate și fidelitate pentru cei care l-au votat, Dumitru Ursu, edilul Oraviței a reușit să obțină 56,6 milioane de lei pentru proiectele de „Renovare energetică a clărilor rezidențiale multifamiliale (bl. A5, A8, A10, A12, A14, A15, F12)“. Documentele au fost semnate de primarul Orașului Oravița Dumitru Ursu și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, în cadrul unei ceremonii, în prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă și a Célinei Gauer, director general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene.
Prezent astăzi la București pentru semnarea contractelor, Dumitru Ursu a declarat:
„Sunt foarte bucuros că am reușit să atragem aceste sume către orașul din Valea Carașului. Avem nevoie de bani europeni pentru dezvoltarea localității, pentru bunăstarea locuitorilor ei. Nu vreau să ne oprim aici; avem pregătite proiecte pentru alte lucrări ce pot să fie finanțate prin Ministerul Dezvoltării și nu numai. Toți banii atrași către oraș vor însemna un plus în viața orăvițenilor“.
Însoțit de secretarul de stat, Daniel Surdu, primarul celui mai cosmopolit oraș din Caraș-Severin și-a reafirmat dorința de a pune în valoare potențialul cultural și economic al urbei.
Premierul-președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă a precizat:
„Îi îndemn pe reprezentanții autorităților locale să rămână aproape de Ministerul Dezvoltării și să colaboreze pentru implementarea proiectelor finanțate prin Valul Renovării, prin care România are șansa să investească peste 5,5 miliarde de euro pentru renovarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice, într-o perioadă în care criza ne arată cât este de important fiecare gest menit să ducă la un consum cumpătat al energiei. La nivelul Guvernului urmărim alinierea componentelor de reforme și investiții. Îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate a permis plata primei tranșe de finanțare care, alături de prefinanțarea obținută, înseamnă fonduri de 6,35 miliarde de euro pentru România. Continuăm efortul de coordonare instituțională și pregătim documentele necesare pentru a doua cerere de plată, astfel încât țara noastră să valorifice resursele disponibile prin PNRR pentru proiecte de modernizare și dezvoltare”.
Componenta Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență aduce pentru orașul Oravița un număr record finanțări pentru proiectele depuse de administrația locală.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok