Autoturism incendiat! Reglare de conturi sau piroman nocturn?!

Autoturism incendiat! Reglare de conturi sau piroman nocturn?!

În cursul acestei nopții nu toată lumea a avut somn liniștit la Oravița și acest lucru a fost dovedit de un incident, un autoturism incendiat intenționat. Pompierii au intervenit prompt, iar polițiștii investighează cazul pentru a descoperi dacă a fost vorba de vreo răzbunare sau pur și simplu de un caz izolat de piroman cu insomnii.

„Azi dimineață, în jurul orelor 03.20, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Oravița au fost solicitați să intervină la un incendiu care a cuprins un autoturism parcat in zona Gării, din orașul Oravița. S-a intervenit de urgență cu un echipaj de pompieri, cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă, pompierii reușind să  lichideze incendiul în cel mai scurt timp și evitând ca acesta să se extindă și la autoturismele parcate în imediata apropiere.   Autoturismul incendiat a fost distrus de foc în proporție de  20%.

Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenționată a focului, la fața locului deplasându-se și grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs incendiul” se precizează în comunicatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, slt. Adrian Manofu.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns