Au fost prinși în ”direct” de către polițiști! Vroiau să fure jumătate de tonă de fier vechi!
Ieri, 21 februarie, în jurul orei 15.15, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au surprins în flagrant delict 4 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 37 de ani, din localitate, după ce ar fi sustras peste 500 de kg de fier beton, dintr-o societate comercială din oraș, pe care le-ar fi încărcat într-un atelaj hipo.
„Întreaga cantitate de aproximativ 515 kg bucăți de fier beton, având diametre cuprinse între 0,8 și 2,5 cm și lungimi de la 1 la 6 m, a fost ridicată de polițiști și predată în custodie unui centru de colectare fier vechi, până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă”, a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.