Astăzi, toate drumurile duc la „bătălia” de la Dumbrăvița

Astăzi, toate drumurile duc la „bătălia” de la Dumbrăvița
Astăzi, toate drumurile duc la „bătălia” de la Dumbrăvița. Astăzi, toate drumurile rosonerilor fie ei conducători, antrenori, jucători sau suporteri trebuie să ducă la … Dumbrăvița. Astăzi de la ora 18,00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, CSM Reșița va da piept cu echipa timișeană CS Dumbrăvița. Este prima manșă a finalei pentru meciul de baraj care asigură promovarea campioanei zona Banat în liga a II-a.

CSC Dumbrăviţa Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița
Baraj Liga 2, Finala Tur. Data: 4 iunie 2022. Stadion: Ştefan Dobay (Dumbrăviţa). Ora: 18:00.
Arbitri: Avram Robert (Piteşti) – Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti), Duță George Bogdan (Bacău).
Arbitru de rezervă: Gornic Alexandru Dan (Arad).
Observator de arbitri: Huzu Aron (Sibiu).
Delegat de joc FRF: Biriș Teodor (Hunedoara).

 

Tradiția este de partea de „Milanului din Banat”, familiarizat cu ligile superioare. Însă asta poate constitui o „capcană” ieftină. Una pe care iscusința lui Dan Alexa o va evita cu inteligența tehnicianului versat. Sigur, că nu va fi ușor. Ambele formații au antrenori pricepuți și cu experiență. Și ceea ce este important se respectă mult unii pe alții…

CSM Resita - Dan Alexa
foto:miruna mihancea (csm resita)
Dan Alexa nu va fi pe banca tehnică…

Pentru ceea ce a fost in semifinale, ducă-se… Dan Alexa nu va fi pe banca rosonerilor. Asta după ce și-a căutat dreptatea și a protestat la meciul retur cu Ghiroda la 0-1. Atunci când elevilor lui li s-au refuzat un penalti evident. Da, acesta este Dan… Nu tolerează lucrurile „nesfinte”, „ciudate”. Nu poate să fie … taciturn la acest gen de situații. El știe un lucru simplu în fotbal. A muncit enorm pentru aceste meciuri și dorește respect și să-i fie apreciat efortul… Nu este ușor să faci unsprezecele ideal cu jucători de mare personalitate. Mai mult, „chirurgul gugulan” (în sensul bun) știe să opereze schimbările în echipă în momentele decisive ale jocului. Fie este vorba de jucători titulari accidentați, sau de „arme secrete” folosite la pauză sau în repriza a doua. Singura condiție este ca băieții rosoneri să se concentreze în fața buturilor apărate de Trifon.

CSM Reșița a mai promovat odată în fața Dumbrăviței. Și tot pentru un loc în „divizia B”….

Și statistica întâlnirilor directe este favorabilă rosonerilor din Valea Domanului. Până în prezent, CSM Reșița și CS Dumbrăvița au mai fost adversare de două ori. Și tot în liga a III-a… Dar asta a fost în sezonul 2018/2019… Atunci CSM Reșița s-a impus cu 2-1 la Dumbrăvița, în tur (23 noiembrie 2018, goluri Staicu și Ene) și 2-0 în retur, în Valea Domanului (Ene și Babei). Prin acestă victorie cu 2-0, CSM Reșița a promovat matematic în liga a II-a și a fost premiată de FRF în Valea Domanului. Și cum la rosoneri istoria se repetă, germenii unei noi promovări meritate sunt sădiți deja în gazonul din Valea Domanului.

Astăzi -VelcotăȘi de data aceasta, Dumbrăvița este o nucă tare… Depinde doar la cine este spărgătorul de nuci, ca să fim ușor spirituali…

Toate drumurile rosonerilor duc azi într-un singur loc… La Dumbrăvița!

Plecarea la Dumbrăvița pentru suporteri este programată astăzi de la ora 14.30 de la fostul Institut de Proiectări Hiderom de pe Calea Caransebeșului. Alți reșițeni vor lua drumul Timișoarei cu autoturismele proprii. „Totul pentru echipă… Totul pentru culori”…

Astăzi
foto: Gusca Silviu Marcel (facebook)
Dan Alexa: „Va fi un meci decis de pragmatism”

Dan Alexa: „Am ajuns și la ultima fază a campionatului, cea mai decisivă, care asigură promovare în liga superioară. Ora bilanțului va fi după meciul retur cu Dumbrăvița și atunci vom trage linie. CSM Reșița merită mai mult decât un loc în liga a III-a și cred că dovedit-o până acum în acest sezon. Am încredere în băieți, pentru că ei vor duce greul și în această finală mare de promovare. Trebuie să fim concentrați, mereu conectați la importanța partidei. Este un meci cu miză, de tip eliminatoriu și de care depinde munca de un an al echipei. Cel mai probabil va fi sacrificat spectacolul fotbalistic în detrimentul rezultatului, Asta nu are mare importanță. Va fi un meci decis de pragmatism.”

CSM Resita -
foto: gazetadecarasseverin

foto articol: miruna mihancea (facebook)

Lasă un răspuns