Asistații sociali fac curățenie!
Serviciului Public Asistență Socială este instituţia publică locală, componentă a sistemului naţional sectorial, din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reșița care elaborează, propune şi aplică specific local, pe baza principiilor de cooperare partenerială şi a standardelor de calitate, politicile sociale în domeniul asistenţei sociale. Activitatea este subordonată Viceprimarului municipiului Reșița, dl. Dacica Adrian Laurențiu.
Serviciului Public Asistență Socială se implică în acțiuni de ecologizare pe tot parcursul anului, folosind ca resursă umană atât angajați proprii, dar și persoanele asistate social și aflate în evidență.
Municipalitatea reşiţeană continuă acţiunile prin care persoanele beneficiare ale legii privind venitul minim garantat sunt scoase la muncă, să presteze orele de muncă în folosul comunităţii, aşa cum o cere legea.
O astfel de acțiune s-a petrecut ieri, când beneficiarii de ajutor social au curăţat malurile Bârzavei de pe tronsonul Bulevardului Muncii – Intim, precum și în zona Centrul Civic şi pe Valea Țerovei. Nu este prima acțiune de acest gen, în care beneficiarii de ajutor social ce au obligația de a efectua ore în folosul comunității, împreună cu angajați ai primăriei Reșița, au mai desfășurat numeroase acțiuni similare de igenizare a malurilor Bârzavei, pe porțiunea din Centru spre Govândari, și ulterior pe cursul apei, în zona Muncitoresc.
Una dintre liniile directoare ale obiectivelor primarului Ioan Popa a fost și folosirea corectă a resurselor primăriei, care a fost aplicată încă de la începutul preluării mandatului, din anul 2016. A fost redus drastic numărul de asistati sociali de la 560 de persoane la 125 și asta după numai doi ani de mandat! Reteta primarului a fost foarte simplă și sănătoasă! Le-a oferit asistatiilor sociali, de atunci, posibilitatea unui loc de muncă, care „nu găseau de lucru”, iar când primăria s-a lovit de refuzuri sistematice, din varii motive, asistatul social a rămas fără ajutorul social.