AS Berzasca, mărire și decadență. O lecție de fotbal și viață
AS Berzasca era teamul terminus al ligii a-IV-a. Era echipa cu cele mai lungi deplăsări din judeţ. De numele lui Ion Armanca se leagă readucerea fotbalului pe clisura Dunării. Echipa a dispărut din fotbalul județean cu un an înaintea pandemiei. Atâta vreme cât s-a ocupat de echipă Ion Armanca, Berzasca a rezistat în fotbalul cărășan… Armanca este omul care a revitalizat fotbalul la Berzasca. Nu a rămas impasibil nici la dezafilierea echipei din 2021.
Cine este ION ARMANCA?!
S-a născut pe 03 martie 1959, la Berzasca. * A început fotbalul la 13 ani la Voinţa Berzasca (antrenor prof. Tiberiu Circiu). La 15 ani s-a transferat la Minerul Moldova Nouă fiind şi elev la Liceul Real din Moldova Nouă. * La începutul stagiului militar (la unitate de grăniceri) în 1978, a jucat la Dierna Orşova (div. C) unde l-a avut ca antrenor pe Pârvu. * A mai jucat la Real Herculane (1980-1982), avându-i antrenori pe: Otto Vaslacev, Ion Stanciu, Ilie Mămularu şi Vasile Furdui. * În 1982 a revenit ca suplinitor de sport la Berzasca. A înfiinţat echipa de fotbal Voinţa Berzasca, alături de Aurel Toader şi Boşco Mihailovici. * În 2001 s-a retras din activitatea fotbalistică ca jucător. * În perioada 1996 – 2019 a fost antrenor al echipei AS Berzasca.
Rep.: Ioane, ce mai faci?
I.A..: M-ai prins bine de tot… De pe 11 februarie sunt bunic. La primul nepot din partea băiatului. Rafael a venit pe lume și sper să-l fac fotbalist. Nu am reușit pe fiul meu, Adrian, pe care-l am pe conștiință… L-am forțat de mic copil. Nu am ținut cont de etapele firești de creștere și instruire. Am plătit scadența când a ajuns la seniori.. Am vrut să-l văd cât mai repede fotbalist, dar am impresia, cu toată psihologia mea, că doar i-am creat complexe.
Rep.: Asta-i bună… Armanca, unul dintre cei mai fini psihologi antrenori din județ a dat chix chiar cu fiul lui… Nu te cred…
I.A..: Ba da… Totul era atât de simplu de evitat… La Berzasca au fost numai talente și jucători tehnici. Nu întâmplător ne-ai numit „brazilienii clisurii”. Noi ieșeam cu mingea la picior. Nu o bubuiam lungă și pe a doua… Păstrând proporțiile făceam tiki-taka. Pe Adrian l-am băgat de la 8 ani să joace cu cei de 14-15 an. De aici a apărut un complex în dezvoltarea lui. Avea și un fizic mai plăpând, nu a semănat cu mine. Mai avea și o teamă să bage piciorul la cei cu mult mai mari ca el.
Regretul că fiul nu a devenit fotbalist consacrat
Când a promovat la echipa mare, am avut încredere că o să devină fotbalist. A plecat la Timișoara la o facultate tehnică, la Construcții unde o poți face decât cu prezență fizică. Îmi pare rău că a renunțat, că avea potențial… Gândea fazele ca la șah cu mutări știute dinainte. Știa ce-i cer. După ce a mers la facultate a renunțat la fotbal. Eu îmi reproșez că trebuia să-l las să crească fotbalistic normal cu cei de leatul lui. Dar cred că a fost vorba și de destin… Paradoxal a avut și o accidentare gravă cu o săptămână înainte de nuntă. Ruptură de ligamente la schi și nu la fotbal, unde mă așteptam eu…
Rep.: Ion Armanca, un dascăl bun, creator de fotbaliști nu și-a îndeplinit visul cu fiul… Nu ți-e dor de fotbal?
I.A.: Pentru mine a fost o lovitură mare că s-a rupt firul aparițiilor în liga a IV-a. Le-am și spus tuturor să facă un efort să nu rupă firul. Odată retrași este foarte greu să revii. Eu nu-mi mai permiteam să mp ocup de echipă, aveam serviciu în altă localitate și program încărcat. Revenind la echipă… Noi am făcut o figură frumoasă și nu am fost mai jos de locul 6 nici în campionatele mai modeste făcute de AS Berzasca. Cauzele retragerii sunt multiple și nu cele financiare erau principale. A mai venit și pandemia care ne-a forțat să nu mai socializăm, să ne întâlnim… AJF-ul a încercat să mențină campionatul, așa cum era cu testări… Aveam jucători de peste tot… de la Orșova, de la Timișoara. Era foarte dificil să ne mai întrunim. Sperăm ca odată cu sfârșitul pandemia să reluăm activitatea. Va fi însă foarte greu să reiei firul după ce l-ai rupt.
Ioan Armanca (primul din dreapta rândul de sus) și Adrian Armanca (al treilea din dreapta rândul de jos)… Două generații în slujba fotbalului din Berzasca.
Generațiile de azi nu mai iubesc fotbalul cum trebuie
Mă uit la generațiile de azi și nu mai poți să ai pretenții de la ei. Nu mai iubesc fotbalul cum trebuie. Nu mai au modele. Standardul nu mai este cel care ni-l dorim din punct de vedere uman. De anul acesta o să încercăm să îmbinăm cele două generații de juniori pe care le-am avut înainte de pandemie ca să punem bazele unei echipe de seniori. Ar fi păcat să nu fie așa pentru că baza sportivă ca la Berzasca nu am mai văzut la liga a IV-a… Teren cu nocturnă, sistem de irigare subteran.
Citește și: A crescut copil sărac, dar fotbalul i-a dat totul…
Rep.: Hai facem un remember. Nu mai aveți echipă de fotbal… În schimb, la Berzasca este teren cu nocturnă. Aveţi sistem de irigare automatizat cu procesare pe computer. Toate astea au venit în timp. La început terenul era numai pir, denivelat şi creştea romaniţe pe el…
I. A.: În 1982 am reluat activitatea fotbalistică a echipei. Până atunci timp de 13 ani a avut întreruptă activitatea. Nu au fost chestiuni sociale la mijloc ca acum… Fotbalul nu a mai fost datorită barajului de la Porţile de Fier. A fost inundată fosta arenă „Voinţa” aflată pe malul Dunării. Un teren care avea totului tot: gazon, tribune, garduri, etc. De fapt, pe vremea aceea, comuna Berzasca avea trei terenuri şi două echipe. Era terenul de la Liubcova, cel de la Foresta Berzasca şi terenul de la Cozla.
Aici juca Minerul Cozla. Actualul teren pe care-l ştie toată lumea, cel de lângă pod a fost făcut în 1982. Paradoxal, odată cu venirea mea în Berzasca. Am înfiinţat Voinţa Berzasca, în promoţie, iar apoi peste un an am ajuns în „Onoare”, divizia D de astăzi. Meciul de inaugurare a stadionului a fost cu sârbii de la Donji Milanovac, echipa de liga a III-a. Am pierdut cu 3-1, dar ei au adus şi patru jucători din liga a II-a, de la Maidan Pec. Numai ca să ne bată. Aveam cu Milanovăţ, un palmares net favorabil. Din 1932 şi până în 1969, am jucat 11 partide. Șapte le-am câştigat noi, românii din Berzasca! Preşedinţii erau prieteni foarte buni, dar meciurile erau pe viaţă şi pe moarte!
Echipa a fost susținută de mina din Cozla
În 1991 echipa a fost preluată de către Minerul Cozla, timp de cinci ani. Mina avea 700 de angajaţi, iar antrenor era Şteta Latovlevici, tatăl lui Iasmin ce a jucat la Steaua Bucureşti. Eu am renunţat la fotbal, o perioadă de 4-5 ani. Mi-am urmărit cariera, terminând şi Facultatea de Drept în 1997.
În 1996, Petru Furdui a devenit primar. A preluat echipa de la Minerul Cozla, pentru că mina s-a închis. Aşa a luat naştere echipa de acum, AS Berzasca, cu statut, cu CIS, cu totului tot. Sigur că la teren a fost o muncă continuă, dar bine că mi-am amintit…
Rep.: Ce v-aţi amintit?
I. A.: Că am muncit serios, în ciuda criticilor primite de la oficiali sau mass-media. Un coleg de la o altă echipă ne-a spus că avem vestiare unde te mănâncă broaştele şi şerpii. Mass-media ne-a făcut „celebrii” … La început cu cele „rele”… Că avem vezi Doamne, toaletă din lemn în spatele unei porţi. După gardul de la teren era grădina particulară a unui cetăţean! Și omul și-a făcut toaleta în spatele porții… Sau alta… că primarul nostru juca fotbal cu chiloții pe dos, din superstiție.. De parcă asta era de urmărit la fotbal… Șușanelele, și nu fotbalul etalat. Dar mă bucur că am plecat de jos și am ajuns să avem o bază sportivă și o echipă de top. Bun, apoi am cîștigat totul din respect.
Rep.: Faza cu vestiarele au spus-o rivalii de la Moldova Nouă. Dar nu ai rămas dator nimănui… În urmă cu câțiva ani buni, când logistic erați cu mult în faţa lor, l-ai desființat pe „Bucă”. Oricum nu ai scăpat momentul să-i „injectezi” și în teren… Le-ai luat și jucătorii buni la un moment dat…Așa că, nu te mai plânge…
I. A.: Eu am spus acum 20 ani, că o să avem nocturnă la Berzasca, iar Costi Tismănariu de la Dunărea Moldova Nouă a râs cu gura până la urechi! Este așa?! … Ei bine, cine râde la urmă, râde mai bine! Cei din urmă vor fi cei dintâi. Las, că nici tu nu m-ai încurajat… ai băgat-o scurt și ironic pe aia cu „vise mari în Viaţa Satului… la Berzasca”. Ei bine, în 13 mai 2012 la Berzasca a fost inaugurată prima nocturnă din judeţ. V-am rupt gura la toți. Chiar dacă nu a fost un meci oficial, amicalul nostru cu FK Djerdap Golubac (Serbia) este primul meci din judeţ jucat pe nocturnă! A urmat apoi și meciul oficial cu Semenicul Văliug.
Rep.: Nocturnă am mai văzut la Lupac. Pe mine personal, nu atât nocturna m-a impresionat, cât sistemul automatizat de irigare. Unul care „iese” din gazon! Este primul din județ la aceea dată!
I. A.: Nu vreau să fiu rău, dar în judeţ nu am văzut nocturnă mai bună ca a noastră. Piesa de rezistenţă o constituie sistemul de irigare. Unul asemeni arenelor moderne. Datorită acestui sistem aveam una dintre cele mai bună suprafeţe de joc din judeţ. Acest lucru a fost scos în evidenţă de oficiali şi adversarii noştri. Am însă două regrete…
Rep.: Care sunt ele?
I. A.: Primul… că populaţia şcolară este în scădere şi tinerii care beneficiază de baza modernă sunt tot mai puţini. Poate acum, odată cu proiectele europene ce se derulează la noi, am sperat să ne aducă şi tineretul acasă. Eu îmi doream o echipă 100% din localnicii comunei Berzasca. Poate şi ăsta era un vis de îndeplinit.
Rep.: Care-i al doilea regret?
I. A.: (râde cu poftă): Că partida cu Djerdap s-a jucat seara pe o ploaie continuă, care a ţinut 4-5 ore. Terenul a rezistat foarte bine la cele două partide. Una de old-boys dintre Minerul Cozla şi Voinţa Berzasca şi alta de seniori. Dar nu știi secretul de la partea demonstrativă. Atunci când nu a pornit calculatorul la timp, cu instalaţia de irigare a terenului…
Rep.: De ce spui asta? Sârbii şi invitaţii au apreciat „irigarea” terenului.
I. A.: Nu-i asta! Tu ai spus atunci că am ratat experimentul asemeni lui Ampere în fața împăratului… De fapt, noi ne-am vorbit toţi să-ţi dăm „botezul”. Anume te-am lăsat pe teren numai cu Tataie (nr. viceprimarul Mateescu), la interviu. Și la un moment dat, a venit „duşul” de sub teren! Ai avut mare noroc cu primarul. Ne-a și spus: „Lăsaţi-l, că suntem deja toţi plouaţi de la bunul Dumnezeu!”. El a schimbat imediat durata programării din calculator! Tu credeai că este o eroare de proiectare… „la țărani”…(râde cu poftă!)
Rep.: Oricum faină faza pentru istorie! Asta-i viaţa! Bun, dar toate acele investiţii nu „ascundeau” în fapt atacarea ligii a treia în anii 2010?
I. A.: Aşa se părea. Sau mai bine zis ar fi fost mersul firesc… Mai voalat, preşedintele echipei şi conducerea administrativă, ne-a sugerat să fim pregătiţi şi din punct de vedere sportiv. Mai urma la nivel de echipă să mai facem un pas înainte. Acest lucru era posibil, doar odată cu demararea susţinerii financiare ce era estimată la nivelul investiţiilor firmelor care implementează proiectele europene. „Complexul de Lacustre”, „Refacerea liniei ferate 20 de km cu cale rulare îngustă”- pentru agrement, cu locomotivă cu aburi, „Reabilitarea sitului minier- proiect ce prevede: Centrul de Afaceri, Parc de distracţii, Muzeu minier, etc.
Toate proiectele ne-au dat speranța că odată demarate, vor apărea locurile de muncă şi se va înlocui activitatea de minerit. Aceea care a dispărut cu totul. Implicit se putea susţine şi echipa de fotbal.
Când am avut echipă foarte bună, nu aveam terenul care ni-l doream…
În 1989, comuna avea 3500 de locuitori, cu 1800 de locuri de muncă. În prezent, la o populaţie de 2970 de locuitori, sunt doar 180 de locuri de muncă. La Berzasca era un mini-centru industrial. Erau 700 de locuri de muncă la mină, 500 de angajaţi la Sectorul de exploatare a lemnului, 50 angajaţi la Ocolul Silvic, 50 la IRTA, 30 de cadre didactice, 30 de mineri la prospecţiuni geologice, 60 la fabrica de Cherestea, 60 la portul industrial. Paradoxul a fost că atunci când a existat potenţial şi susţinere financiară mare, a lipsit terenul de fotbal. Acum, aveam teren de excepţie, dar ne chinuiam să atragem investiţii. Apoi a dispărut și echipa de seniori.
Cauzele sunt multiple… Înainte vreme erau 50 de nașteri. Natalitatea este acum în descreștere. Anul trecut am avut trei nașteri și cam tot atâtea decese. La școală aveam clase paralele de la a V-a și până la a X-a. În prezent s-a desființat Școala de la Liubcova. Și din trei școli de la Berzasca, Cozla și Liubcova nu reușim să facem o școală care să aibe 10-12 elevi. Și nu toți din clasă sunt băieți..
Mai fă echipă de fotbal, atunci?! Îi iei de la clasa a V-a și până la a VIII-a, îi pui în aceiași oală și fac ceva atipic.. Păi dacă la oraș este greu să-i atragi la fotbal, ce să mai zic de comune?!
Și nu este numai asta. Mai este și implicarea nefastă a politicului. Orice faptă bună este pedepsită. Cum este posibil ca în zona București, Brașov, Argeș, Ploiești Constanța să fie echipe cu siglele primăriei pe piept. La Timișoara în schimb îi iei pe sus cu fiscul și să nu poți face așa ceva. Știu sigur că cei de la primăria Timișoarei numai vor fotbal după ce au fost și judecați unii pentru asta.
Mai dau un alt exemplu. La Berzasca, acum trei ani am avut un festival interbalcanic. Ceva unic în Europa… Mărturii video, ambasadori, oaspeți din Serbia, Macedonia, Muntenegru… A concertat Ștefan Bănică junior… Drept răsplată a venit Curtea de Conturi și a imputat cheltuielile aprobate de Consiliul Local. Trebuia un ONG, care exista … Care fie vorba între noi tot cei mai răsăriți din comună l-au făcut.. Adică tot consilierii… Păi și asta este o scărpinare peste cap…
La divizia A primăria susține fotbalul prin firme externalizate… De ce nu se face legea clar și transparent?! De ce obligă autoritățile la artificii ca să facă ceva pentru comunitate?! Dacă autoritatea publică nu face nimic, îi dă atunci primarului în cap cu Legea 215. Aceasta obligă primăria să aloce fonduri pentru sport și cultură! Mai înțelegeți ceva de aici?! Vin și îți impută sume de parcă i-ai fi folosit în interes propriu, nu în interesul tinerilor din comunitate. Mai apoi vrei să ai rezultate la nivel de divizia C, B și A…
Cum să ai rezultate, când emulația trebuie să plece de la bază și noi avem triunghiul performanței cu vârful în țărână și baza în aer? De la bază trebuie să pleci sănătos și cerni frumos către vârf.
Toate bazele sportive care erau mândria Caraș-Severinului sunt în paragină la Caransebeș, la Bocșa, la Herculane…
Dacă nu ne trezim, o să vină vremea să avem o grămadă de investiții de terenuri și nu o să aibă cine juca pe ele. Am văzut că Lăpușnicu Mare vrea teren. Foarte bine… Dar dacă nu sunt atrași jucătorii localnici acolo cu locuri de muncă, nu este păcat de investiție?! Ajută tu stat român primăria, să se poată face fabrici în zonă și ai rezolvat treaba…
Rep.: Omul sfințește locul la fotbal?!
I.A.: Întotdeauna… Oamenii care simt ceva pentru fotbal se dedică cu totul. Este ca un virus mai ceva decât covidul, Nu ai leac pentru microbul fotbal. Dau un exemplu clar. După ce s-a terminat cu Voința Berzasca, echipa a fost preluată de mină, pe Minerul Cozla. Erau la echipă oameni angajați plătiți în regim de mină, dar ei erau la echipă.. Buuuun… Cică iubeau fotbalul…Unul era organizator de competiții, altul adminsitrator bază, altul spăla echipamentul.. Așa de tare au iubit fotbalul că atunci când a dispărut mina nu au mai dat la teren nici măcar ca spectatori…
Am muncit 25 de ani benevol la echipă. Nu-mi pare rău nicio secundă
Au rămas cei care erau dezinteresați. Eu am muncit benevol 25 de ani la AS Berzasca…. Nu-mi pare rău nicio secundă. Ba mai mult, când nu erau fonduri mă scobeam în buzunar de 200 de lei să cumpăr o gustare la juniori. Să-i fac să vină la fotbal. M-au ajutat și foștii mei patroni, ce-i drept… Noi suntem antepenultimul județ ca putere economică, după Teleorman și Vaslui. Suntem sub nivelul mării…
Eu vorbesc din realitate… Apoi cea mai mare greșeală a fost când s-a votat desființarea obligatorie a juniorilor A1.
Și mai este un aspect în ziua de astăzi… Mai aud pe câte unul din cei care au rămas în fotbal acum că „retrag echipa, dacă nu faceți ca mine…” . Păi, el știe ce vorbește?! Distrugi visul unei comunități și așa greu încercate financiar li poate logistic… Mai poți fi numit om de fotbal… Cică pune presiune.. Păi, noi ceilalți suntem cumva robineți?! Vezi-ți omule de echipă culege-te și depășește momentul. Eu și la ai mei i-am spus. Mergem cu echipă oricât de jos, dar nu renunțăm… Garda moare, dar nu se predă… Era mult mai ușor de urnit căruța acum fie ea și șchiopă… Așa nu știu ce să zic…
Rep.: Stai un pic … că nu este chiar așa… Echipele erau obligate să țină copii de liceu și chiar din primul an de facultate la echipă. Nu toate comunele își permiteau asta… Problema este că această alegere democratică a fost folosită naiv în anii următori. Multe echipe își înscriau an de an tot juniorii U11, ca un perpetuum mobile. Nu era atâta bătaie de cap. Plus că le conveneau că se juca pe zone geografice…
I.A.: Păi vezi că-mi dai dreptate indirect… De ce nu au progresat cu grupa de copii până la seniorat? Așa au sacrificat o generație două pentru un fals avantaj de moment. Egal că se juca meciul de A1 înainte sau după seniori. Important era faptul că juniorii aveau modele. Erau în anturajul echipei mare. Dacă lipsea titularul, oricând puteai să apelezi la juniorii mai răsăriți. Le făceai trecerea lină către echipa de juniori…
Eu am promovat și sapte-opt juniori într-un an. Generația lui Fisher, Cioric, Drăgan, Ștețco au devenit titulari în anul viitor. Eram în criză de efectiv și nu am simțit asta făcând trecerea cu juniorii. Știu că legile spuneau să ai o echipă de juniori la alegere… Da, fă-ți câte echipe vrei de juniori, dar să ai obligatoriu juniorii A1.
Nu trebuia democrație. Trebuia să li se pună echipelor bocancul pe grumaz… Vrei fotbal?! Fă cum îți spun eu… Faci juniori A1, dacă nu … afară, mergi în liga a V-a.
Rep.: Asta ar fi fost dictatură curată… Nu mergea așa treaba în anii 2020!
I.A.: Da?!… Măi, măi ce corect mai invocau echipele democrația. Nuuuu, tată… Pune osul la muncă.. Este nevoie de dictatura unei strategii… Eu nu sunt vreun viteaz după război… Am spus lucrurile astea de atunci din 2014… Toți mi-au sărit în cap că nu știu ce vorbesc … Păi eu știam unde se ajunge când poate eram primul să mă bucur de noua propunere. Nu mai aveam deplasările lungi… Numai plăteam autocar, era bun și microbuz… Dar am știut unde o să ne ducă „strategia” colegilor de ligă. Eu, Moldova Nouă și Nera Bozovici aveam gândirea asta … Ceilalți, fără supărare, nu au avut viziune…
Un copil se poate apuca de fotbal oricând. Scopul nostru este să-l integrăm social, nu să iasă fotbalist de top…Dacă iese fotbalist, foarte bine, este doar un bonus pentru noi…
Îmi spunea un omolog mai tânăr, că un copil care se apucă de fotbal la 17 ani, ăla nu ajunge niciodată jucător bun. Păi eu nu am nevoie să ajungă la Steaua sau Craiova. Am nevoie să-l integrez sportiv și social pentru comunitatea mea.. Ăsta-i câștigul meu la liga a IV-a, nu altul… La noi la Berzasca este regretabil că ne-a învins lipsa resurselor umane și chiar financiare. Primarul este profesor de sport, eu mi-am început profesia ca suplinitor tot ca dascăl de sport… Deci iubim fotbalul, dar și comunitatea trebuie să facă pasul decisiv.
Bănățenii sunt părinți cloșcă
Partidele de acum se joacă în anonimat după programul antrenorului. Dacă are nuntă sau botez nu se joacă în weekend… Am avut meciuri jucate marți. Deci marți, când părinții erau la lucru. Păi dacă nici părinții nu pot veni la meci, ce să mai spunem?! Jucăm marți că așa vrea antrenorii… Mai sunt delegați și arbitrii juniori… Nu sunt modele.. Dar știi ceva?! Și din înjurăturile lui Armanca și Mărgineanțu înveți ceva… Ții minte că te-a înjurat Armanca! De ce te-a înjurat?! Pentru că nu ai ținut marcaj! Tot înveți ceva … Dar bănățenii sunt cunoscuți ca părinți cloșcă să-și țină copii lângă ei. Până la 23 de ani copii sunt întreținuți de părinți. Și tu la fotbal joci cu el… După ce se însoară apar problemele… Cere salariu, apar problemele… Dar ai asigurat echipa până la 23 de ani.
Rep.: Ai spus odată că vai de jucătorul care nu-și ascultă antrenorul! Chiar și atunci când jucătorul vrea să plece de la echipă…
I.A.: Fii atent cum este fotbalul la ora asta. Și este universal valabil. Cel mai bun exemplu este „Piticu” de la Anina (nr. atacantul Liviu Străin). Nu am treaba lui… A jucat la Anina, a văzut apoi că Lupac dă cu 100 de lei mai mult. A mers acolo… Bun… Când a văzut că nu mai joacă, a ales Ezeriș… Când a avut o oportunitate a ales-o imediat nu a gândit în perspectivă. Adică „ubi patria ibi bene”, ceea ce pe vremea nu era de conceput… Pe mine dacă mă asculta „Bobu” Țundrea ieșea fotbalist realizat… Păi a jucat la Berzasca, era fundaș central libero și era pe podiumul golgeterilor din serie … Bun… Era un zeu în Berzasca…
Jucător idolatrizat în Berzasca devenit anonim la alte echipe..
S-a luat după cei de la Oțelu Roșu. I-am și spus „Bobule nu te duce pentru că Berzasca este făcută pe stilul tău. Ai fost în pregătire cu Moldova Nouă și după o săptămână erai acasă că nu ai făcut față! Nu mai ascultat ai plecat la Moldova Nouă. La Oțelul Roșu nu o să joci în fața lui Sularu cât îi „Goanga” antrenor. I-am și spus că nu are viteză de reacție...” Bun… Nu m-a ascultat… Mi-a spus că nu vreau eu să-l las… L-am lăast după capul lui. Și acum să analizăm ceea ce s-a întâmplat cu Țundrea. A mers la Oțelu Roșu, iar regretatul Florei l-a pus fundaș dreapta. Nu avea voie să treacă de centrul terenului. Și ăsta avea în el sânge de jucător ofensiv. Păi, antrenorul nu l-a lăsat să treacă de centrul terenului pentru că Bobu nu avea viteză ca să poată să revină în defensivă. Mi-a și spus Florei săracul că Țundrea a fost cel mai prost transfer făcut de el vreodată. Mie unul nu mi-a picat bine…
Dar așa pățești când nu asculți… Nu era momentul să plece atunci de la Berzasca… Și așa Țundrea a plecat pe drumul ales de el și a devenit un jucător anonim al ligii a IV-a. Tot ceea ce am spus vreau să fie o pildă pentru jucătorii de acum.. Să asculte de „ăi bătrâni”… Că nu le vor răul. Să avanseze, dar să nu alerge după agoniseli galopante fără să analizeze toate datele. Totul are și o reacțiune în timp…
Rep.: AS Berzasca, quo vadis?!
I.A.: Este greu de apreciat. Din toamnă ne dorim să revenim… Deși este foarte greu. Eu le-am spus tuturor că odată întreruptă activitatea este greu să mai revii… Mai ales la rezultatele noastre. Am fost câștigători ai Cupei României – faza județeană, în 2003. Apoi în 2004 am fost vicecampioni județeni. Și acum trebuie să o luăm de la zero. Cine o mai avea răbdare cu generația actuală…
Visul meu este să revenim la rezultatele din anii 2004. În anul 2003 am avut o serie de 18 meciuri fără înfrângere.
Eram o echipă în componenţa căreia făcea partea regretatul Gică Lupu, alături de care au jucat Ianu, Canea, Cepoi, Cârstea, Ifca. Apoi am avut jucătorii care erau majoritar localnici. Erau crescuţi în spiritul futsalului, cu calităţi tehnice de fotbal în sală. Avem și sală de sport din anul 2002. În 2012 am avut promovaţi 6 juniori la echipa mare: Balaban, Drăgan, N. Popescu, Crăciun, Roth şi Megheleş.
Nelu Mancoci era sponsorul echipei în echipament
Aveam un sponsor în America la Detroit, pe ing. Nelu Mancoci. Tot la 6 luni ne trimitea echipament nou–nouţ. La minusuri aveam imposibilitatea de a avea tot lotul la antrenament. Unii erau elevi şi studenţi la Reşiţa şi Timişoara. Rezultatele ne-ar fi fost net superioare dacă am avea toţi jucătorii la antrenamentul comun.
Acest remember este dedicat muncii depuse de omul de fotbal, Ion Armanca. Cel care a tras o comunitate după el. După plecarea lui Ion Armanca de la echipa din Berzasca, echipa de seniori de pe clisura Dunării s-a desființat. A mai rămas o grupă de juniori U17 care în final a aruncat și ea prosopul. Din păcate pentru fotbal, „Ancelotti” de Berzasca a prezis toate astea din timp.
O experiență de viață pentru orice conducător de club din județ. Nu este ușor să întreții un club de fotbal, dar bucuria succesului este nemărginită. Armanca a mai avut un apel către cei implicați în fotbal: „Străduiți-vă să mențineți ceea ce aveți, echipa de fotbal. Este atât de ușor să pui lacătul la o echipă, dar atât de greu să redeschizi o poartă! Viața după fotbal nu există! Este doar cotidian! Și nimic nu se compară cu bucuria succesului sau chiar amărăciunea unei înfrângeri pasagere! Așadar, bucurați-vă de fotbal!”
