Aprobarea noului Cod Silvic trebuie să fie o urgență a Camerei Deputaților
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, cere conducerii Camerei Deputaţilor adoptarea în regim de urgenţă a noului Cod Silvic, în urma amânărilor repetate a dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor.
„În urmă cu o săptămână am spus că noul Cod Silvic promovează o legislație de temut pentru cei care sfidează legile pădurii. Se pare că primii care se tem deja de modificările aspre pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le susține sunt chiar parlamentarii care astăzi dețin majoritatea în Parlament. Solicit conducerii Camerei Deputaților să supună la vot în regim de urgență pachetul de legi care face trecerea de la un Cod Silvic permisiv cu infractorii, la unul în care nimeni nu mai este tolerant cu aceștia. Amânarea adoptării Codului Silvic în forma modificată îi face pe cei care întârzie acest proces să fie complici ai celor care taie ilegal din pădurile României. Lupta cu tăierile ilegale are nevoie de măsuri și pedepse aspre. Sper că parlamentarii care se fac responsabili de amânarea votului final sunt conștienți că întârzie promovarea legilor care ne apără pădurea și favorizează o legislație mult prea permisivă pentru cei care comit ilegalități”, a precizat Costel Alexe.
Amendamentele din noul Cod Silvic pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le susține, fac referire la următoarele modificări:
– furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
– camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor fi confiscate;
– tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
– avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
– lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
– sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
– evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
– accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
– accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.
Diana Apetrei