Aplicație unică în Europa, lansată în România: familiile pacienților le vor putea urmări evoluția pe telefonul mobil!

Aplicație unică în Europa, lansată în România: familiile pacienților le vor putea urmări evoluția pe telefonul mobil!
Dacă la unele capitole suntem mult în urmă iată că totuși nu e chiar așa. Putem fii și primii! UPU SMURD Bihor a dezvoltat, în premieră națională, o aplicație destinată urmăririi în timp real a stării pacienților, care va putea fi accesată atât de către familiile pacienților, dar va fi folositoare şi personalului medical, mai ales la schimbul de ture.
,,Eu cred că este chiar o premieră europeană, sigur; s-ar putea şi la nivel mondial, dar evident nu pot să spun că eu cunosc toate aplicațiile din sfera medicală”, a afirmat recent, într-o conferință de presă, șeful UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, inițiatorul acestui proiect, potrivit Agerpres.
