Anvelopele de iarnă, mituri și realitate. Știm că ați citit în ultima perioadă despre data la care este obligatoriu să aveți montate anvelopele de iarnă, despre sancțiunile pentru șoferii care folosesc cauciucurile promovate comercial ca fiind “all season” sau că s-ar fi modificat legea.
Chiar dacă vremea încă nu ne duce cu gândul la primii fulgi de zăpadă, Registrul Auto Român clarifică situația anvelopelor de iarnă și respinge teoria conform căreia posesorii de anvelope promovate comercial drept “all season” vor fi sancționați dacă folosesc acest tip de pneu în timpul sezonului rece.
TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră.
Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment.
Prin urmare, dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S NU EXISTĂ SANCȚIUNI!
Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.
Înainte de a monta anvelopele, vă recomandăm să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură.
Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare.
Precizăm că amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte-amendă), adică între 1.305 şi 2.900 de lei. În plus, polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare al vehiculului.