Amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc de astăzi
Amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc de astăzi. Printr-o lege oficializată spre sfârșit de iulie s-a stabilit majorarea, din 20 august 2022, a limitelor amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile, vizate de modificări fiind atât amenzile pentru mașinile mari de transport de persoane și marfă; cât și amenzile pentru mașinile personale.
Legea 241/2022 vizează modificarea anexei nr. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, potrivit noii legi, de mâine, amenzile pentru lipsa rovinietei se vor majora.
Concret, pentru autoturisme, amenda care acum e stabilită între 250 și 500 de lei va ajunge să fie cuprinsă între 275 și 550 de lei.
Restul noilor tarife ce urmează să se aplice:
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).
Citește și: Salariile bugetarilor vor crește, până la urmă, din luna august
„Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel; în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.
Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România; pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”; și-au motivat inițiatorii măsura.