Amenzi în cuantum de 14.000 de lei pentru nerespectarea noilor măsuri COVID-19

Amenzi în cuantum de 14.000 de lei pentru nerespectarea noilor măsuri COVID-19

Pentru prevenirea răspândirii și infectării cu virusul SARS-CoV-2, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi de la Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă noile măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Altfel, în ultimele 72 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate aproximativ 250 de societăți comerciale, peste 4.000 de locații de interes, peste 500 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 6.355 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost derulate 36 de acțiuni punctuale, dintre care 31 au fost acțiuni independente ale poliției.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 14.000 de lei, dintre acestea 140 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală și 12 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație. Totodată, în cadrul activităților au fost utilizate dispozitivele electronice pentru verificarea certificatelor digitale, pentru peste 700 de persoane”, transmit polițiștii cărășeni.

De asemenea, 181 de operatori economici au fost informați cu privire la noile reglementări.

Citește și: Polițiștii cărășeni intensifică verificările privind respectarea măsurilor impuse de COVID-19

Lasă un răspuns